Bunuțule,știu că atunci cînd eram mică îmi doream să dispară, pur și simplu. Că te rugam să faci ceva, să nu mai fie în preajmă-mi, să se oprească frica, să se oprească violența. Că nu m-ar fi deranjat nici să moară, dacă altă soluție nu ai fi găsit. Îmi amintesc cum te rugam să faci să nu mai fie, cum îți promiteam că am să fiu cuminte, că am să mă duc la biserică mereu și am să fac tot ce spune popa. Dar tu nu l-ai făcut să dispară, așa că am plecat eu. În schimb, l-ai făcut să dispară pe cel pe care îl iubeam și atunci nu am mai putut crede în tine deloc. Ce Dumnezeu strîmb ar înțelege lucrurile atît pe de-a-ndoaselea? Și te-am hulit și te-am negat și te-am repudiat. Știi cît greu mi-a luat să te pot vedea din nou.
Bătrîne,
A trecut vremea. Am acum aproape vîrsta tatălui meu de atunci. Și te rog iar: fă ceva să nu moară tata.
Nu știu cum socotești tu păcatele. Sau în ce ordine dai curs rugăciunilor mele. Uite, acum nouă ani, tata a făcut atacul ăla vascular cerebral într-un moment în care eu nu am putut interveni să-l ajut. Ai avut vreo legătură cu asta? Cînd m-am întors acasă, l-am găsit paralizat pe partea dreaptă, incapabil să mai vorbească sau să-și mai folosească mîna cu care m-a lovit și gura cu care m-a suduit. Și m-am simțit vinovată pentru asta. Dacă aș fi fost în preajmă, dacă aș fi știut că e în drum spre spital, dacă aș fi putut suna, tata nu ar fi fost unul dintre cazurile de bătaie de joc din spitalele românești, ar fi fost întreg acum. Și m-am tot gîndit că sigur ai avut ceva de-a face cu asta. Că ți-au ajuns rugăciunile mele de copilă la rînd prea tîrziu și tu nu te-ai mai uitat, nu ai mai făcut diferența. Pe bune acum, eram doar un copil, ce știam eu?
Auzi-mă acum, cînd…continuarea aici
Fii primul care comentează