Activități ale IPJ Alba în mai multe unități școlare din județ

În perioada 14 – 17 mai 2024, Inspectoratul de Poliție Județean Alba desfășoară activitatea „Săptămâna Școală în Siguranță”. Această inițiativă are ca scop conștientizarea populației școlare cu privire la necesitatea adoptării unui comportament pozitiv pe tema prevenirii violenței în mediul școlar, pentru asigurarea unui climat educațional optim.

În cele 4 zile polițiștii din structurile de siguranță școlară, prevenire precum și cei din structurile de ordine publică, împreună cu partenerii instituționali, vor intensifica interacțiunea cu elevii și cadrele didactice, în cadrul unor activități care să conducă la creșterea siguranței în unitățile de învățământ.

De exemplu, ieri, 14 mai, polițiștii s-au adresat unui număr de peste 150 de elevi și cadre didactice din Sebeș, Poșaga de Jos și Ocoliș.

Tot ieri, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au luat parte la o activitate organizată de Rotary Club Blaj împreună cu Primăria Municipiului Blaj, la Palatul Cultural din Blaj, unde a fost invitat domnul profesor universitar doctor Cătălin Țone, polițist și un luptător declarat împotriva consumului de droguri.

Acesta le-a explicat tinerilor și profesorilor, prezenți în sală, consecințele nefaste ale consumului de droguri și a abordat și alte subiecte de interes pentru siguranța lor.

 

Despre Redacția ProAlba 37794 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*