Dacă Iulia Ionescu ar fi fugit de acasă cu un băiat, însărcinată şi gata să facă un avort fără să ezite, ar fi fost absolut normal. Dacă simte însă o chemare să vieţuiască precum îngerii într-o lume ce aduce din ce în ce mai mult cu iadul şi dacă alege să îşi aducă propria viaţă ca jertfa curată pe care să o aşeze la picioarele Domnului, iată că gestul ei da naştere unui scandal naţional.
Dacă s-ar fi prostituat pentru un IPhone sau pentru un lănţişor de aur toată lumea ar fi ridicat din umeri ca şi cum asta ar fi absolut normal, n-ar fi nici prima nici ultima. Dar nu îi poate fi iertat faptul că alege să şi le vândă, desprinzându-se total de tot ceea ce este lumesc, deşi nu i-o fi fost poate nici ei uşor să se despartă de darul primit după atâtea eforturi, când a intrat la liceu. Le-a vândut însă fără să ezite, sfidând o lume în care parcă doar banii mai au voce. Le-a dat fără să îi pară rău, pentru că ea îndrăzneşte să preţuiască alte lucruri. Ceea ce nu îi este iertat într-o lume în care totul pare să se învârtă în jurul materialului şi în care orice suflet pare a avea preţul sau. Ei bine, al Iuliei n-are! dar nu, asta nu îi poate fi iertat. Nici de media, nici de atacatorii furibunzi ce fac din nou spume la gură, nici de toţi cei fără chip cărora nu le vine să creadă că un astfel de suflet curat mai poate ţâşni, aşa din senin, aducându-ne aminte, deşi toţi se chinuie să ne facă să uităm, că îi avem că înaintaşi pe Brancoveanu – care şi-a jertfit TOŢI fiii pentru credinţă ( păi ăştia l-ar fi internat azi la Spitalul 9) pe Ştefan cel Mare şi Sfânt, pe Neagoe Basarab, pe toţi domnitorii ai căror mame, soţii, fiice au murit fiind monahii. Iuliei nu i se poate ierta că ne reaminteşte cu ochii ei mari şi curaţi şi cu inima ei gata de jertfă ca pe ei îi avem că înaintaşi şi că nu ne tragem din maimuţe botoxate, dansatoare din buric. Nu i se poate ierta că prin gestul ei ne mustra poate conştiinţele adormite ce ne întreabă dacă nu ar trebui să ne învrednicim şi noi să îi urmăm pe toţi bărbaţii vajnici care ne-au lăsat moştenire o tara şi care numai cu ajutorul credinţei şi al lui Dumnezeu au reuşit să facă minuni pentru că noi să ne putem numi astăzi romani. chiar dacă în fata puhoaielor de năvălitori, teoretic nu aveam nici o şansă. Dar la Dumnezeu – la Dumnezeul Iuliei- toate sunt cu putinţă.
Însă nu, Iuliei nu îi poate fi iertat gestul acesta nebunesc de a Îl iubi, mai presus de orice, pe Domnul.
Aşa cum nu îi este iertat că a ales să se raporteze la Sfânta Parascheva care şi-a dat toate hainele săracilor şi a fugit de acasă când era doar un copil sau la Sfânta Alexandra care a renunţat la un Imperiu pentru credinţă… Nu, Iuliei nu îi poate fi iertat ca şi şi-a căutat inspiraţie în vieţile sfinţilor în loc să urmeze literal sfaturile din revistele pentru adolescenţi ce abundă în sfaturi pentru sex, sex în grup, metode contraceptive şi tot felul de alte păcate frumos ambalate.
Cum să te inspiri din Pateric într-o lume în care normalul înseamnă tabloidele? în cazul fericit în care nu sunt chiar revistele porno… Deşi adolescenţii de azi ar da multor adulţi lecţii. Dar asta este, desigur, absolut normal. Se numeşte evoluţie, civilizaţie, open minded ness. Cine are nevoie de Dumnezeu când există Madonna?! Sau MasterCard?!
Nu, nu e normal ca Iulia să aibă duhovnic, normal e să se sfătuiască doar cu colegele de liceu mult mai experimentate. Care şi-au început viaţa sexuală la cât? La 10 ani?
Nu, nu e normal să se gândească la mântuire, ar trebui să fie preocupată doar de mese, fesieri, gene false, unghii false, cum să îşi cucerească vreun coleg…eventual mai deprinzând vreo nouă mişcare lascivă de la vreo altă fată care are deja un arsenal întreg de trucuri picante care fac momentele petrecute în doi – sau mai mulţi, că aşa e cool- mult mai plăcute.
Nu, nu e normal ca Iulia să îşi dorească să trăiască în curăţie într-o lume în care imagini obscene ne invadează furibunde de peste tot.
Nu, nu e normal ca Iulia să se gândească la post într-o societate consumista şi nu, nu,nu, sub nici o formă nu se poate că un om educat să se călugărească. De parcă Pr. Steinhardt ar fi fost văcar, Pr. Rafail Noica ar fi fost analfabet, Pr Daniil Sandu Tudor n-ar fi fost unul dintre cei mai bogaţi, educaţi, şarmanţi bărbaţi ai României înainte de a realiza că totul în lume este deşertăciune, de parcă Pr Arsenie Papacioc nu ar fi fost primar, de parcă Maica Siluana nu ar fi fost profesoară de filosofie… De parcă degeaba a regretat Împăratul Constantin Cel Mare că nu s-a făcut monah… Şi atâtea alte cazuri, pe care n-are sens să le enumăr… Căci nu, nu, nu, monahismul este pentru tâmpiţi sau pentru rataţi. Şi atât! Căci de nimic nu-i este mai frică vrăjmaşului decât de rugăciunile de noapte ale maicilor şi călugărilor şi pustnicilor neştiuţi – doar ele mai ţin România să nu se prăbuşească.
Dar iată că din mlaştina unei societăţi în care se depun atât de multe eforturi pentru spălarea creierelor, pentru distrugerea oricăror repere, pentru anilhilarea a tot ceea ce este mai sfânt în om, rădăcini, credinţa, identitate, pentru nimicirea sistematică a tot ceea ce ne dă forţa… Şi ne-a dat de când suntem pe aceste pământuri… Iată că mai ţâşneşte câte un suflet pur, cu aspiraţii de a trăi îngereşte! şi să nădăjduim că nu e singurul….
Şi nu întâmplător ne-a trimis-o Dumnezeu acum pe Iulia să ne avertizeze să ne rugăm. Nu întâmplător s-a făcut atâta vâlvă! Şi nu ar trebui să lăsăm chipul de înger al Iuliei să se şteargă prea uşor din inimile noastre. Să îl ţinem acolo, ca reper de credinţă, curaj, iubire pentru Domnul, singurul de la care ne poate veni salvarea. Căci nu o chemi nici pe Madonna şi nici MasterCardul nu îţi este de nici un folos când avionul începe să se zguduie, când pământul începe să se cutremure, când te chinuie boală sau când frica morţii începe să îţi dea târcoale.
Am citit undeva ca „Fiica risipitoare s-a întors acasă.” Fiica risipitoare fiind, chipurile, Iulia. Dar mi-e teamă că Iulia a fost mereu acasă. Mi-e teamă că noi, toţi ceilalţi, poftim, mai mult sau mai puţin, la roşcovele pe care ni le flutură alţii pe la nas în timp ce se străduiesc din greu să ne facă să credem că locul nostru este aici, nu aproape de Tatăl Nostru. Nu, ni se tot spune că aici trebuie de fapt să rămânem, aici am fost dintotdeauna, aşa e normal …să stăm să îngrijim cuminţi, docili, total spălaţi pe creier, cu inimi înnoroite de patimi şi cu suflete înrăite de patimi şi ura, porcii!
Aşa să fie oare?
Dar parcă se aud din ce în ce mai multe glasuri de suflete care s-au cam săturat de roşcove… Care îşi amintesc, încet, încet, că sunt copii de Împărat!
Mulţumim, Iulia. Să ne rugăm!
P.S
Şi o încurajare venind parcă de dincolo de timp…
„Spune, dragă prietenă, celor ce ne îmbie să râvnim la mai multe libertăţi, că ne mulţumim, pentru o clipă, cu partea care ne e dată şi de nu ne-o fi trasă îndărăt şi aceasta de la noi, ne vom ruga pentru cei din dreapta şi cei din stânga, ne vom ruga cu fapta, ne vom ruga cu intrarea noastră mai blândă în aprigul veac, ne vom ruga cu văzduhul nostru încă nepoluat şi cu măicuţele de la Suceviţa.” Constantin NOICA
Alexandra Svet
Propun sa strangem fonduri pentru ca acest inger sa poata fi primit in manastirea de unde a fost alungata pentru ca nu a avut banii suficienti sa se intretina, sunt convins ca prin rugaciune va putea salva Romania.