A ieșit de la tipar volumul colectiv de poezie intitulat „Poezia acum”, ediție îngrijită de Mihai Ciobanu

    „Poezia acum” este un volum colectiv de poezie, în care au semnat doisprezece poeți contemporani, ale căror creații se regăsesc în unele dintre cele mai importante publicații din contemporaneitatea noastră literară. Inițiativa acestui volum îi aparține domnului Mihai Ciobanu, care s-a ocupat de toate demersurile necesare în vederea tipăririi și pornind de la ideea conform căreia poezia este „plămânul și inima unui popor”, „Poezia acum” are scopul de a releva adevărata importanță a poeziei. Indiferent de modificările pe care aceasta le-a suferit și, în mod evident, le va suferi de-a lungul timpului, importanța sa va rămâne aceeași. Poezia a fost prezentă atât în contextul evenimentelor istorice de factură pozitivă, cât și în contextul evenimentelor istorice de factură negativă, cu titlu de exemplu- perioada regimului comunist. Astfel, acest volum, pe lângă faptul că îi descoperă lumii doisprezece dintre poeții contemporani, relevă cititorilor și adevărata importanță a poeziei, mai mult sau mai puțin conștientizată.

    Fiecare dintre cei doispezece autori prezintă un stil propriu, astfel volumul este caracterizat prin diversitate, în cadrul său fiind prezente atât poezii de dragoste, cât și poezii definite printr-o oarecare urmă de realism, poezii cu rimă și poezii în vers alb. Numele care semnează în acest volum sunt :

Anca-Iulia Beidac,  de profesie avocat, a început să scrie poezii din anul 2000, respectiv de la vârsta de 14 ani. Aceasta a publicat poezii, eseuri și proză scurtă pe site-uri literare, iar ulterior și în reviste și în antologii, urmând ca în anul 2019 să apară primele sale volume de poezie- „pink porn guerrilla”, un volum bilingv, română-engleză, la Editura Grinta și „18- barely legal”, la aceeași editură. Autoarea este prezentă în antologii, volume colective de poezie, eseuri și interviuri, dar și în reviste, printre acestea numărându-se „Parnas”, „Monitorul de Poezie”, „Cenaclul de la Păltiniș” și „ Porțile Nordului”.

Ivan Timeea, studentă la Facultatea de Drept din cadrul Univsersității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, a început să scrie poezii de la vârsta de 16 ani. Poeziile autoarei sunt publicate atât în reviste de o mare importanță în spațiul literar contemporan, cât și în reviste care se află chiar sub Egida Uniunii Scriitorilor din România, iar printre acestea se numără și – „Apostrof”, „Hyperion”, „Banchetul”, „Astra Blăjeană”. De asemenea, unele dintre creațiile sale au fost publicate și într-o revistă bilingvă din Serbia, respectiv „A Too Powerful Word”, fiind traduse în limba engleză. Nu în ultimul rând, în decursul anul 2021, autoarea a participat la Concursul Național de Poezie „Ocrotiți de Eminescu”, unde a obținut Premiul I, pregătind lansarea volumului de debut în anul 2023.

Carmen Șendroiu, care a descoperit poezia prin intermediul spațiului virtual, apare, de asemenea, în reviste de renume, precum – „Luceafărul din vale”, „Extemporal liric”, „Scriitorul”, „Monitorul de Poezie”. De asemenea, autoarea semnează și în antologii literare,  apărute la Editura Art Creativ – „7 Esențial”, “Bazar de corali”,  “De unde vine dragostea”,” “Semne ale fratelui timp”, iar cu volumul “Verde gura adevărului”, Carmen Șendroiu a obținut premiul Editurii Art Crativ pentru debutul literar, în anul 2021.

Nicoleta Crăete  a câștigat numeroase premii literare, între care a câștigat Premiul I la secțiunea poezie și trofeul, în cadrul  Festivalului de Literatură Moștenirea Văcăreștilor, Premiul I la Concursul de Poezie Tudor Arghezi, secțiunea Bilete de Papagal, Premiul III la Concursul Național de Poezie Avangarda XXII , Premiul Special la Concursul de Poezie Tradem și multe altele. Volumul ei de debut, „femeia cu trupul de ceară”, a apărut în urma câștigării premiului de manuscris din cadrul Festivalului de Poezie Sighetu Marmației, în 2019, la Editura Grinta, în colecția Poezia 9, fiind distins, în același an, cu titlul de Cartea Anului, la Festivalul de Literatură Ion Cănăvoiu. Poezia ei a fost tradusă în    numeroase limbi, între care engleză, franceză, cehă, apaniolă, arabă, ebraică, greacă, etc. Nicoleta este ea însăși    pasionată de traducerile literare  (din română în engleză și invers),   traducerile ei fiind publicate în diverse reviste și antologii din   afară. Este de asemenea redactor la atelierul de traduceri literare Athanor.

Maria Ciurea, cu vârsta de 19 ani, a terminat liceul și, spune tânara, «  voi urma cursurile Facultății de Drept și ale Facultății de Litere din  Craiova ». Aceasta scrie încă din perioada copilăriei și a continuat cu proză scurtă, articole de blog și, nu în ultimul rând, poezii. Autoarea a publicat în reviste și antologii literare și, de asemenea, a obținut premii la diverse concursuri și olimpiade de Limba și literatura română. Maria dorește , de altfel, ca, în viitorul apropiat, să publice un volum de proză scurtă.

Marius AdrianIonescu este redactor în revista ”Cuvânt Argeșean”, grafician computer și textier. Autorul a fost membru al cenaclurilor ” Sind Junior” din Pitești și Juventus Pintești, iar, în prezent, acesta este membru al cenaclurilor Armonii Carpatine (Pitești) și Fabrica de Poezie (București), unde este și fondator. Marius apare, de asemenea, în volume colective precum ”Cuvinte de legătură” și ”Jurnalul unui câmp de aripi”, în presă-  revistele ”Monitorul de Poezie”, ”Amprente pentru sufletul meu”, ”Convorbiri literar-artistice”. Nu în ultimul rând, acesta este laureat al concursurilor ”Bogdania”, ”Enăchiță Văcărescu”, ”Renta Verejanu” și ”Mantaua lui Gogol”.

Bogdan Dărădan, cu peste 18 ani de experiență în mass-media: presă scrisǎ, televiziuni naționale, posturi locale de radio și 12 ani de jurnalism online – blogging(presainblugi.com), publishing și proiecte ȋn social media, peste cinci ani de coaching și mentorat ȋn jurnalism, comunicare, PR și marketing, peste trei ani de antreprenoriat ȋn cadrul agenției de SEO și servicii integrate – H2RO Genuine Communication Agency, este absolvent modul Teatru primul nivel Teatru Simplu și actual actor ȋn echipa Teatru ȋn culise.  Bogdan scrie poezie de la 10 ani și a apărut în revista Fabrica de poezie ediția jubiliară și, de asemenea, și-a jucat propriile texte pe scena Centrului Cultural Cȃmpulung Muscel Festival Satirǎ Tudor Mușǎtescu și pe scena Teatrului de Artǎ.

Viorel Ioniță (alias Leonida Ivel) s-a născut în comuna Voluntari, unde a și urmat primele șase clase, următoarele șase urmându-le la Liceul ”Mihail Sadoveanu”, actualul ” Virgil Madgearu”. Autorul se descrie pe sine ca fiind ”un elev mediocru”, însă cu o deosebită sete de lectură ”lecturând de-a valma tot soiul de cărți, până când mi s-a închegat, în cele din urmă, un anumit gust”. În anul 1978, a urmat cursurile Facultății de Istorie-Filosofie. Chiar dacă scrie de foarte mult timp, activitatea publicistică și-a început-o destul de târziu, astfel că doamna Voichița Vereș, directoarea Editurii ”Napoca-Nova”, este cea care i-a deschis autorului drumul spre mediul literar. Așadar, ulterior momentului anterior menționat, Viorel Ioniță a publicat poezii în aproximativ 20 de antologii de literatură română comteporană, urmând ca, în anul 2020 să apară la Editura ”Cartea Românească”, romanul ”Fluturele Monarh”, iar în anul 2021, cartea pentru copii ”Calea Lăptic”, care a apărut la ”Editura Universitară”, în prezent autorul așteptând răspunsul la alte două cărți pentru copii și tineret.

Gabriel Dinu, născut la data de 25 martie 1973 în municipiul București, având debutul literar în revista „Viața Românască” în anul 1997, având girul responsabilului de număr Aurelian Titu Dumitrescu, coautor al capodoperei „Antimetafizica”, altături de Nichita Stănescu, acesta prezintă numeroase apariții în reviste literare de o mare importanță, precum- „Revista Vremea” -director Adrian Păunescu, Revista „Ecreator”, „Realitatea de Călărași”, „Media Călărași”, „Actualitatea literară”, „Revista Helis”, „Parnas XXI”, „Moara lui Gelu”. De asemenea, cărțile publicate de Gabriel Dinu nu sunt puține- „Câinele cu ochii albaștri” -Editura eCreator Baia Mare, aprilie  2019,”Le chien aux yeux bleus”- Editions L’Harmattan Paris, septembrie 2020, “ De la un capăt la altul”-Siono Editura, București 2021,”D’un bout à l’autre”- BOOKS ON DEMAND,  Paris, iunie 2022, „ Atunci eu le-am spus „- Bestseller- Chișinău-București, august 2022, „C’est alors que je leur ai dit”- BOOKS ON DEMAND,  Paris,  septembrie 2022.

Ioan Rațiu, născut la data de 06 Aprilie 1957 la Gherla, județul Cluj, este ofițer în rezervă al Armatei Române, inginer diplomat și coordonator al cenaclurilor literare „Orpheon” şi „Cuget liber-Mihail Grămescu”, din Bucureşti. A apărut în publicaţii precum:

“VIAŢA MILITARĂ”, “CRONICA sătmăreană”, “VIAŢA de pretutindeni”-Arad, “Citadela”, “Cervantes”, “REVISTA ROMÂNĂ DE POEZIE ŞI PROZĂ”. De asemenea, volumele de autor publicate de către acesta nu sunt puține, respectiv 18 la număr, printre acestea numărându-se și “GÂNDURI CU SUBÎNŢELES (reflecţii – Prefaţă de Corneliu Blându)” – Societatea Scriitorilor Militari, Bucureşti, 2007, “DIN VINA CLIPEI (poezii) “- Ed. EuropolisEdit, Bucureşti, 2008, “PSALMI “- Ed. Societăţii Scriitorilor Români, Bucureşti, 2009, “AMINTIRILE UNEI CLIPE (poezii – Prefaţă de Ion Rotaru)”- Ed. Societăţii Scriitorilor Români, Bucureşti, 2010

Valentin Irimia – născut la 4-12-1961 în oraşul Mizil, a urmat cursurile Şcolii Generale din satul natal. A continuat studiile liceale în cadrul Liceului de Chimie Ploieşti. Mai apoi, din anul 1982 până în 1988 a fost membru al cenaclului I.L.Caragiale din cadrul Palatului Culturii Ploieşti. A apărut în peste 40 de volume colective si in diverse publicaţii şi reviste literare (Flacăra, Luceafărul, Revista Nouă, Urmuz, Impact, Tribuna, Oglinda, Cervantes, Literadura etc).

Actualmente membru in cenaclurile: Atitudini, Orfeu si I.L.Caragiale Ploiesti și a numeroase cenacluri din capitală (Poeții cetății, Cenaclul de urgență, Ateliere în paragină, Carte Diem, Direcția 9 ) și membru al Asociației Scriitorilor Prahoveni.

 A  obținut Premiul special la concursul de poezie al festivalului “Adrian Paunescu” 2014,

menţiuni la ediţiile 2013 si 2015 a Concursului de Poezie “Romeo şi Julieta’ la Mizil

Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru debut în volum 2014 și Premiul 3 la Concursul National “Alexandru Macedonski”, sectiunea Poeți consacrați 2016.

Volume de autor:

-“Splendoarea capcanelor” – Editura Premier 2012

-“Chemarea nedesluşitului” – Editura Karta Grafic 2014

-“Sonetimpuri pentru marele apoi” – Eeditura Typo Moldova 2016

-“Dimineți clandestine” – Editura Karta Grafic 2019

Mihai Ciobanu s-a născut la Zimnicea, în 1948 și este absolvent al Facultăţii de Matematică din cadrul Universităţii Bucureşti, programator şi profesor de matematică, autorul câtorva zeci de cărţi de matematică, informatică şi şah,pentru elevii din clasele 1-12 (Manuale şi culegeri de matematică pentru clasele 1-4, Culegeri de matematica pentru clasele 5-8, Instantanee matematice si nu numai(cls.9-12), Matematică-Bac 2014, BAC-2021- strategii pentru nota 8, Tainele jocului de şah(manual clasele 1-12), Tactica jocului de şah(manual clasele 1-12), Informatică: HTML, C, C++ clasele 5-10). În viața de zi cu zi este directorul unei firme de informatică specializată pe crearea şi comercializarea unor programe financiar-contabile pentru companii şi al unei edituri. Nu este de mirare că un profesor de matematică scrie versuri. E de ajuns să numim un Dan Barbilian sau, mai aproape de timpul nostru, Vilia Banța. Matematica este o știință care atinge sferele înalte ale gândirii (putem cita fascinantul „Clavecinul bine temperat” de J.S. Bach, o operă care se supune cu perfecțiune unor reguli matematice).Mihai Ciobanu a debutat în fapt în 1980 și a fost remarcat de poetul George Anca, dar refuzul de a se înrola în armata celor care proslăveau partidul și pe tovarășul secretar general, l-a costat cariera de poet. Așa că debutul real s-a petrecut abia după anul 2000, de atunci publicând douǎsprezece volume de versuri (“Singur ca un râu subteran” -Ed.Art Creativ 2016, “Diamante din lacrimă de cerb” – Ed.Art Creativ 2017, “Peştera mirării”-Ed. Andorsis 2018, “Ochiul ascuns al uni Versului”-Ed. Andorsis 2019, “Ploaia de lumină”-Ed. Andorsis 2019, “Descântarea şerpilor”-Ed.Grinta 2019, “Patima ceţii” – 2020, “Cifra Zeilor” – 2020, “Alianţa cocorilor orbi”- 2020, “Pătrate perfecte’- 2020,” La vânătoare de licurici” – 2021 și “Prădat de înger”, ultimele 6 la Ed. Fast Editing. Este membru activ al Cenaclului de Urgenţă, dar şi contributor la câteva volume colective(versuri şi proză)- “Carusel cu poezii tinere”-2018,”Charme” (proză)-2018, “Dare de seamă” -2019, “Roşu declarative” – 2020, “Literatura română contemporană-poezia” – 2020). A lansat Cenaclul Anaconda(activitate intrerupta pe timpul pandemiei) .

Conform propriei declarații, Mihai Ciobanu „a încercat să facă numai bine, își iubește țara și se simte bine în pielea sa.”

    Astfel, volumul “Poezia acum” aduce în atenția lectorilor o parte a poeziei contemporane de o facură importantă și specifică, pe doisprezece dintre poeții contemporani, despre care cu siguranță vom mai auzi în viitor.

Despre Redacția ProAlba 37777 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*