Mircea Hava: “Diagnosticul pe care nu ar mai trebui să îl pună nici un medic și pe care nu ar trebui să îl mai audă nici un pacient.”

Cancerul e diagnosticul pe care nu ar mai trebui să îl pună nici un medic și pe care nu ar trebui să îl mai audă nici un pacient. Cel mai bine știu asta bolnavii oncologici, dar și cei de lângă ei. Oameni pentru care cancer nu mai e, din păcate, doar un cuvânt rostit în soaptă, cu teamă,ci o luptă istovitoare de fiecare zi și, mai ales, pentru fiecare nouă zi.

În Europa, milioane de oameni sunt afectați direct și indirect. În România, în perioada ianuarie-septembrie 2018 s-au înregistrat 46417 cazuri noi de cancer (incidența de 317,5 la 100000 de locuitori). Deși peste 40% din decesele prin de cancer pot fi prevenite, cancerul însumează 20% din totalul deceselor în Uniunea Europeană.

Astăzi, de Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului, Comisia Europeană a lansat o consultare publică la nivelul Uniunii Europene cu privire la Planul european de luptă împotriva cancerului. Suntem datori să luptăm, de dragul fiecărui om drag care ne-a fost luat și cu gândul că până nu-i găsim leac, cancerul va continua să omoare. E nevoie de ACȚIUNE. Mai mult , de ACȚIUNE cu REZULTATE IMEDIATE. Partidul Popularilor Europeni susține masiv cea mai importanta prioritate a Europei printr-o campanie de conștientizare la care va invit sa aderați aici https://eucanbeatcancer.eu, dar și prin măsuri reale. Iată câteva:

  • Beneficii egale pentru toti pacienții, pornind de la consiliere până la tratament, indiferent de zona geografică a Europei;
  • Baze de date de cercetare comune, pentru ca toți cei implicați să aibă imaginea actuală și de ansamblu;
  • Standarde care sa urmareasca introducerea unor indicatori de calitate la nivelul UE, in toate centrele oncologice;
  • Creșterea bugetului de cercetare al UE cu 50%, adică de la 80 la 120 de miliarde de euro in următorii 7 ani.

Sunt și voi rămâne, atât pe plan local cât și național, susținătorul oricărei ințiative legislative ce orientează bani spre cercetarea medicală, programe de sănătate și de educație. În urmă cu aproape 10 ani, am reușit să realizăm împreună, în Alba Iulia, condiții normale pentru ca bolnavii oncologici să-și poată duce lupta cu fruntea sus. Azi, sunt convins că măsurile Comisiei Europene și ale Parlamentului European vor aduce, în câțiva ani, o șansă reală pentru OAMENI în lupta cu cancerul.

Mircea Hava,

Europarlamentar

Despre Redacția ProAlba 37777 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

1 Comment

  1. Draga Mircea, prietene, te astept la o relationare cu Dumidalba: alegator, enorias, invatacel, pacient, despre: Starea de sanatate, prin prisma cancerului! #Dumidalba

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*