Florin Roman (PNL): PSD declasifică școli de elită județene

Colegiul Național „David Prodan” din Cugir, Colegiul Tehnic „Alexandru Domșa” din Alba Iulia, Colegiul Tehnic „Dorin Pavel” din Alba Iulia și Colegiul Tehnic din Aiud au fost „retrogradate” printr-o decizie a Inspectoratului Școlar Alba, în baza unui ordin al ministrului “Pamblica”.

Este cadoul PSD de început de an școlar pentru unități de elită ale învățământului județean,  la pachet cu desființarea, închiderea și comasarea de școli și grădinițe. Asta deși respectivele unități de învățământ sunt beneficiare ale unor programe pe fonduri europene.

PNL solicită păstrarea statutului de colegiu pentru cele 4 unități de învățământ, pentru că sunt schimbate regulile în timpul jocului!

Ca deputat al PNL imi doresc metodologii echitabile și criterii relevante și predictibile. Faptul că la prima aplicare a Ordinului ministrului Pricopie din 2013 au fost operate modificări arată că nu e tocmai în regulă gândit documentul inițial. De asemenea, un al doilea Ordin de ministru din 2018 face această eroare în privința rezultatelor la BAC.

Tocmai de aceea, ca deputat PNL propun modificarea art. 5.b) – ”rata de promovare la examenul de bacalaureat peste media națională, cumulată (a celor două sesiuni anuale ale examenului), raportată la filiera în care școlarizează preponderent (teoretică/tehnologică/vocațională), pe ultimii trei ani” – din Ordinul 4030/2018. Modificarea constă în existența unei PLAJE MINIMALE a promovabilității, spre exemplu, pentru liceele tehnologice între 50-60%, pentru cele teoretice între 85-90%, iar pentru cele vocaționale între 80-85%.

Înțeleg ca pe prima variantă de ordin, cea din 2013, nici Colegiul ”Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia nu ar fi rămas cu titulatura de Colegiu Național. PNL solicită ministerului și inspectoratului școlar județean să găsească soluții pentru ieșirea din această situație care face ravagii la nivel național! Parcă niciodată nu s-au adunat atât de mulți nori negri asupra învățământului județean, aruncat în haos de incompetența PSD și a inspectorului general, Marcela Dărămuș.

Florin Roman

Deputat PNL de Alba

 

Despre Redacția ProAlba 37767 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*