Copiii din așezămintele sociale și educaționale din cadrul Eparhiei Alba Iuliei au desfășurat activitatea „Viața prin ochi de copil”

Copiii și tinerii din toate  așezămintele sociale și educaționale din cuprinsul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei precum și cei din cadrul Proiectului ”Prin educație spre vocație!” au continuat activitățile dedicate Lunii pentru viață și în săptămâna 14-18 martie. Evenimentul din această săptămână stă sub denumirea „Viața prin ochi de copil” și este dedicată creației prin desen și pictură.

În cadrul activității copiii și tinerii, alături de cadrele didactice, preoții coordonatori, educatorii și voluntarii au realizat lucrări artistice prin intermediul cărora au urmărit să ofere o imagine cât mai colorată și amplă a cuvântului VIAȚĂ. Oameni care se țin de mâini, animale, flori, copaci, peisaje pline de verdeață, ograda cu pom și căsuța pătrată cu acoperiș, triunghi, roșu, sunt doar câteva dintre imaginile prin care cei mici au reușit să exprime plastic sensul acestui dar divin.

Încununarea acestei activități a avut loc, duminică, 20 martie, declarată și „Ziua Internațională a Fericirii”, printr-o o activitate menită să aducă bucurie prin reafirmarea legăturilor dintre membrii fiecărei comunități parohiale. Astfel, la fiecare biserică parohială, în sânul căreia sunt ocrotiți acești „frățiori” prea mici ai lui Hristos, a fost organizată câte o expoziție cu veritabilele capodopere ale copiilor.

Aici, credincioșii au putut admira și medita în tihnă la sensul și profunzimea mesajului din spatele acestor creații artistice. Lucrul acesta a fost confirmat de cei care au coordonat aceste activități, dascăli sau preoți: „Am observant multă încântare și fericire în ochii celor care au admirat lucrările minunate ale elevilor noștri din acest sat minunat”, a spus Ancuța Purcel, profesor la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Șard)  „Am fost surprins să observ cum enoriașii noștri, privind aceste picturi, au asociat imediat ideea de viață, cu mesajul pericopei evanghelice din această duminică. Doar slujindu-ne unii pe alții, cu credință și cu dragoste, nădăjduim că vom auzi și noi, cândva, cuvintele Mântuitorului «Îndrăznește, (…) credința ta te-a mântuit”»( Luca 7, 50)” a spus părintele Ștefan Rus, paroh al parohiei Berghin.

Așezămintele sociale și educaționale din cuprinsul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei funcționează cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Irineu, 18 Case de Tip Familial și Centre de Plasament, 15 Centre de zi și 16 Centre „Școală după Școală”, în care sunt ocrotiți peste 1000 de copii. Aceste așezăminte funcționează sub administrarea organizațiilor nonguvernamentale eparhiale, finanțate din fonduri proprii, în parteneriat cu autoritățile publice județene și locale. De asemenea proiectul „Prin Educație spre Vocație!” este implementat de Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia în parteneriat cu Fundația HEKS/EPER România, Fundația FAER Reghin și NEWschool Norvegia, în cadrul unei finanțări prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală.

Despre Redacția ProAlba 37777 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*