Blaj| Un tânăr și o tânără, ambii băuți, au fost implicați într-un accident rutier

La data de 3 aprilie 2022, în jurul orei 03,15, polițiștii din Blaj au intervenit pe strada Clujului din municipiu, unde a fost semnalată producerea unui accident rutier. Din primele cercetări efectuate de polițiștii deplasați la fața locului, a rezultat că un tânăr de 21 de ani, din Blaj, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o tânără de 18 ani, din comuna Cetatea de Baltă, care circula din sens opus. În urma accidentului, o tânără, pasageră în cel de-al doilea autoturism, a suferit leziuni corporale ușoare, fără să rămână internată în spital. În urma testării conducătorilor auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru conducătorul auto și 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru conducătoarea auto. Față de aceasta din urmă, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. Cercetările sunt continuate.

Despre Redacția ProAlba 37777 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*