28-31 iulie: La Aiud are loc o nouă ediție a Festivalului Internațional de Folclor

Festivalul Internațional de Folclor Aiud, eveniment ajuns la cea de-a X-a ediție, se va desfășura în acest an în perioada 28 – 31 iulie, în Piața Dr. Constantin Hagea din municipiu.

Municipiul nostru va fi gazda a peste 300 de dansatori și interpreți, membri ai ansamblurilor folclorice din: Mexic, Turcia, Slovacia, Serbia, Bulgaria, Polonia și  Macedonia de Nord.

Alături de aceste ansambluri, publicul aiudean se va bucura de prezența pe scena festivalului a următoarelor ansambluri din România: Ansamblul Folcloric „Lugojana” din Lugoj, Ansamblul de dansuri maghiare „Pipacs” din Ciumbrud, Ansamblul Profesionist „Mureșul” din Târgu Mureș, Ansamblul Profesionist „Ceata Junilor” Sibiu și bineînțeles, Ansamblul Folcloric „Doina Aiudului”.

Festivalul va debuta joi, 28 iulie 2022, începând cu ora 18:00. În cele 4 seri de spectacol, toate ansamblurile vor urca pe scena festivalului și vor încânta publicul cu minunatele costume populare, precum și cu muzica și dansurile specifice fiecărei țări, nelipsind surprizele pregătite cu ocazia acestui regal folcloric.

Tradiționala paradă a portului popular va avea loc joi, de la ora 18:00, aiudenii fiind invitați să ia contact cu tradițiile, obiceiurile, muzica și dansurile ansamblurilor folclorice prezente la festival.

Organizatorii Festivalului Internațional de Folclor sunt: Primăria și Consiliul Local Aiud, Consiliul Județean Alba, Centrul Multicultural „Liviu Rebreanu” Aiud și Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba.

Festivalul Internațional de Folclor este singurul eveniment din județul Alba organizat sub egida CIOFF – Consiliul Internațional al Organizatorilor de Festivaluri de Folclor, partener oficial al UNESCO.

Despre Redacția ProAlba 37777 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*