Noi cazuri de violență în familie, în două localități din Alba. Polițiștii au emis ordine de protecție provizorii

La data de 3 mai 2021, în jurul orei 14,30, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Aiud au fost sesizați de către un bărbat de 47 de ani, din comuna Lopadea Nouă, cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zile, ar fi fost agresat de către concubinul fiicei sale, un tânăr în vârstă de 28 de ani. Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că agresiunea ar fi avut loc pe fondul unui conflict spontan și al consumului de băuturi alcoolice. În urma aplicării formularului de evaluare al riscului, a fost emis un ordin de protecție provizoriu, iar agresorul a fost obligat să părăsească deîndată locuința comună. Pe numele său, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

La data de 3 mai 2021, în jurul orei 18,00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos au intervenit la o locuință din comuna Ighiu unde o femeie de 47 de ani a reclamat o faptă de violență în familie. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat că, pe fondul consumului de alcool, concubinul acesteia ar fi lovit-o peste membre, spate și față. A fost aplicat formularul de evaluare a riscului, iar, în urma interpretării acestuia, polițiștii au emis un ordin provizoriu de protecție, pentru o perioadă de 5 zile. Pe numele bărbatului, a fost întocmit dosar penal, pentru violență în familie, iar ulterior, a fost reținut, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 4 mai, să fie prezentat în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

 

Despre Redacția ProAlba 37656 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*