O biserică din Alba a ars în noaptea de Înviere

În cursul dimineții de duminică, am fost informați, printr-un apel prin SNUAU 112, de către ingrijitorul bisericii din satul Ghioncani, comuna Întregalde, despre faptul că biserica din localitate ar fi ars în totalitate.

La față locului s-a deplasat un echipaj de stingere cu apă și spumă din cadrul Secției de Pompieri Câmpeni pentru stingerea ultimelor focare rămase aprinse și stabilirea cauzei probabile de producere a incendiului în cooperare cu un echipaj din cadrul IPJ Alba.

Cauza probabila a producerii incendiului a fost stabilita ca fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesuspravegheată, a transmis ISU Alba.

Potrivit Biroului de presă al IPJ, în această dimineață, Inspectoratul de Poliție Județean Alba a fost sesizat, prin 112, cu privire la faptul că biserica din lemn, din localitatea Ghioncani, comuna Întregalde, a ars, în cursul nopții trecute. Din primele cercetări efectuate de polițiștii deplasați la fața locului a rezultat că biserica a ars, în totalitate, fără a fi înregistrate victime omenești. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă, urmând a se stabili cauzele și împrejurările producerii incendiului.

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*