Foto-video: Garda Apulum a participat, în perioada 7-12 iunie, la Festivalul Times & Epochs. Evenimentul a avut loc în Rusia, la Moscova

apulum gardaGarda Apulum a participat în perioada 7-12 iunie 2017 la Festivalul Times & Epochs, care s-a desfășurat la Moscova, Rusia. Acesta este considerat cel mai mare festival de reenacment din Europa, care anul acesta a strâns peste 6000 de participanți din întreaga lume. De asemenea, conform organizatorilor, în cele două săptămâni în care s-a derulat festivalul, s-au înregistrat peste 500.000 de vizitatori.

De remarcat că trupele de reconstituire istorică au putut participa la eveniment doar în urma unor selecții complexe și stricte făcute de organizatori, bazate în mare parte pe un „curriculum vitae” al asociațiilor din care fac parte și care reflectă nivelul de performanță și profesionalism pe care l-au atins în acest domeniu.

garda apulum moscovaLa această ediție, Alba Iulia a fost reprezentată de Garda Apulum, care a expus publicului prezent fragmente din viața militară și civilă din anticul Apulum. Voluntarii albaiulieni s-au remarcat și prin câștigarea unor concursurilor organizate în timpul festivalului, precum cel de aruncat pilum-ului (suliță romană care se arunca înspre adversari înainte de începerea luptelor  corp la corp) sau cel de îndemânare militară, în care au luptat împotriva altor războinici în formații de câte nouă persoane.

De menționat că sub egida Gărzii Apulum activează patru formații, respectiv, Legiunea XIII Gemina (soldații romani), Lupii Apoulonului (războinicii daci), Ludus Apulensis (gladiatorii) și Magna Nemesis (dansuri de inspirație antică romană și dacică).

garda apulum rusiaAceastă trupă a reușit; în ultimii cinci ani, să pună orașul Alba Iulia pe harta reenacmentului profesionist din Europa, reprezentând și promovând orașul și patrimoniul său la numeroase festivaluri de profil din țară și străinătate (Italia, Belgia, Elveția, Bulgaria, Republica Moldova, Rusia).

Deplasarea la Moscova a fost susținută de Consiliul Județean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia cu sprijinul Societății de Transport Public Alba Iulia și SC Elit SRL.

„Triumful”

Luptele de gladiatori

Concurs de îndemânare militară

Despre Redacția ProAlba 37777 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*