Foto: FânFest Roșia Montană 2012 a adunat în acest an peste 2000 de oameni

În perioada 15 -19 august, la Roșia Montană a avut loc a 7-a ediție FânFest. La festival au fost prezente peste 2000 de persoane din toată țara. Oamenii au avut parte de o gamă largă de evenimente cum ar fi conferințe și dezbateri, proiecșii filme, teatru, activități recreative (reiki, slackline, Tai Chi, spectacol cu foc, percuții, capoeira), piețe țărănești și meșteșugărești, literatură, tururi ghidate, vernisaje, expoziții, iar fiecare zi au încheiat-o cu concerte live de calitate cu artiști precum The Mushroom Story, Norzeatic, Aria Urbana, Blanoz, Subcarpati, Kumm, Silent Strike, Luiza Zan, Luna Amara, Robin and the Backstabbers, Implant Pentru Refuz, Rehab Nation, Blazzaj, Mojo Barrel. De asemenea copiii au fost printre cei mai încântați participanți, și asta mulțumită activităților dedicate special lor: Treasure Hunt, jocuri, jonglerii, construcții creative, atelier de modelaj sau croșetat. În ultima zi a FânFest-ului a avut loc Marea Adrunare de la Roșia Montană, iar în ciuda celor spuse de alții, cum că ar fi fost vorba de urlete și insulte aduse localnicilor, pot spune ca nu a fost deloc așa. Adunarea, implicit marșul, a fost una pașnică și bine organizată cu toate că numărul participanților a fost unul foarte mare.

сайтwihack apk

Despre Redacția ProAlba 37784 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

13 Comments

  1. si totusi, in Rosia Montana traiesc vreo 3000 de oameni, care nu au dorit ca acest „festival” sa se desfasoare in localitatea lor, tocmai pentru ca mereu sunt insultati, mereu e lasata mizerie, seringi folosite.

    • „seringi, mizerie” … Cum sa spui asa ceva? Ai luat macar parte la festival sa vezi ce se intampla acolo? Cred ca nu, si vorbesti fara tine. Tind sa cred ca faci parte din postacii de servici rmgc…

      • deci daca cineva scoate la iveala adevaruri care nu convin organizatorilor fanfest este automat catalogat ca „postac”? asta ce te face pe tine? nu ai vazut mizeria de dupa fanfest din cauza salariului?

        • Caline, am zis „tind sa cred”, nu am zis ca asa e. Chiar ma bucur ca nu esti, si eu am fost doar participant la eveniment, nu altceva.

  2. Si totusi, in rosia montana nu mai traiesc atatia oameni din cauza dezbinarii pe care a produs-o rmgc, unii plecand pt bani, unii pt ca au disparut toate alternativele(ori esti cu noi, ori impotriva noastra), si aceasta dezbinare nu a fost produsa de fanfest. Si in urma acestui festival multi localnici au avut de castigat, vanzadu-si produsele traditionale, oferind cazare si locuri de campare pentru turisti. Si mizeria e adunata la sfarsitul festivalului de catre voluntari. Si la faza cu seringile.. cred ca esti crescut in fata televizorului cu filme americane. Dezinformezi sau vorbesti de dragul de a vorbi?

    • adevarul e ca au mai plecat oameni din Rosia Montana, pt ca nu aveau unde sa munceasca. dar dupa ce se porneste proiectul minier oamenii vor avea din nou locuri de munca, vor avea din ce trai pe termen lung, nu doar cateva zile pe an (si si acolo la cativa doar). cred ca de asta aproape toti localnicii vor ca proiectul minier sa inceapa. asta si pentru ca ei chiar stiu ce inseamna minerit. la faza cu mizeria si seringile putea sa vada oricine.

    • in urma festivalului astuia poate au avut vreo doi-trei localnici de castigat, dar de pe urma proiectului minier ar castiga toti localnicii pt ca s-ar intoarce activitatea economica principala. iar daca asta isi doresc oamenii de acolo, de ce sa nu se intample?

  3. sper ca oamenii care au fost la Fanfest, macar cativa dintre ei, au vorbit cu localnicii sa vada ca acestia isi doresc ca proiectul minier sa inceapa cat mai repede, sa afle ca ei lupta de ani de zile pentru pornirea mineritului

    • cu siguranta organizatorii Fanfest au incercat sa impiedice sau sa descurajeze acest lucru, ca nu cumva vizitatorii sa afle ca rosienii vor proiectul minier. Iar rosienii chiar stiu cu ce se mananca mineritul!

  4. fanfest s-a terminat, dar Rosia Montana a ramas, ca in fiecare an, in saracie si poluare. Lucrurile astea se vor rezolva dupa ce se da drumul la minerit, pana atunci nu cred ca au rosienii chef de distractie, ca activistii

    • cu siguranta lucrurile se vor insenina pentru rosieni dupa pornirea proiectului minier, vor avea perspectiva unui viitor mai bun si mai curat

  5. si pentru rosieni ce s-a facut? Ca de obicei, absolut nimic! Oamenii de acolo au nevoie de investitii, de locuri de munca, nu de Tai Chi!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*