Mircea Hava, Primarul Municipiului Alba Iulia 2016-2020: „Continuăm să ne dezvoltăm!”

Mircea HAVA | 2016În general, campania electorală e un spațiu plin de urzeli, de politicieni autorizați de lipsa de caracter, gata mereu să inventeze, să braveze, să discrediteze. Pentru mine însă, e o mare bucurie. Să văd că, de la mic la mare, oamenii înțeleg realitatea, că nu sunt „asistați” care așteaptă să fie premiați, pe principiul „să le aducă ceva Hava cu plasa”. Rămân lucid, mă feresc de merite de suprafață, construiesc ceva durabil și revin, de fiecare dată, acolo unde greșesc. Trăim vremuri prea agitate ca să alocăm urii și răutății măcar o secundă din timpul cuvenit vieții. E îmbucurător că există și exceptii, oamenii pe are îi întâlnesc, zilnic. Voi, albaiulienii!

Sunt și voi rămâne angajatul fiecărui albaiulian, indiferent dacă acesta m-a votat sau nu

Am crezut, dintotdeauna, că o campanie electorală nu se face din 4 în 4 ani ci, în cel mai rau caz, din 4 în 4 zile. Și nu, neapărat,  la ziar, radio sau tv ci, mai ales, la pas, printre albaiulieni. Așa că nu aș putea „cataloga”, niciodată, acțiunile mele din aceste zile, din cartierele Cetății, Oardei, Bărăbanțului, din orașul de jos șamd ca pe acțiuni electorale. Sunt lucruri pe care le fac, de ani de zile, dintr-o îndatorire de serviciu, trecută în fișa postului de edil dar și… în sufletul meu. Sunt convins că acesta e cel mai simplu mod de a afla ce cred și ce vor oamenii care m-au ales, la Primărie, ce îi bucură și ce îi nemulțumește. Iar ca primar, eu, Mircea Hava, asta sunt: angajatul fiecărui albaiulian, indiferent dacă acesta că m-a votat sau nu.

Onorăm trecutul, prețuim viitorul!

La Alba Iulia, putem spune că am onorat cum se cuvine istoria, dar a sosit momentul în care trebuie să arătăm că știm să o întinerim. Am avut curajul să „văd”, încă de acum 10 ani, Cetatea reabilitată, ca pe un motor al orașului. Acum, îndrăznesc să am un nou vis: în alți 10 ani, Alba Iulia cu minim 80.000 de locuitori. Toți mândri ca sunt albaiulieni. Pentru că, dincolo de zidurile Cetății, frumusețea locului trebuie să se vadă și să înceapă din fața fiecărui bloc, din fața fiecărei case. Am salvat trecutul, iar acum e timpul să garantăm viitorul. Să ne concentram, exclusiv, pe viitor și să le oferim celor care acum nu au drept de vot, dreptul la o viață mai bună. Aici, în Alba Iulia, orașul de suflet al fiecăruia dintre noi.

Pentru a se dezvolta, Alba Iulia are nevoie de continuitate. Garantez pentru fiecare om din echipa de consilieri a PNL

Imaginați-vă că un primar fără sprijinul unui Consiliu Local, format din oameni capabili și dăruiți comunității, este ca o cetate fără porți. Sunt conștient de importanța fiecărui membru al Consiliului Local, pentru fiecare decizie care are ca scop dezvoltarea orașului. Sunt mândru, în același timp, că tot ce am realizat se datorează, în bună măsură, și echipei de consilieri. Nu aș fi reușit fără ei! Iar echipa de consilieri locali, propusă acum de PNL, e garanția că hotărârile cele mai bune pentru oraș vor avea susținere și vor „trece” pentru a putea fi transformate în realitate. Eu, Mircea Hava, garantez pentru fiecare dintre ei: vor da totul pentru fiecare dintre voi! Indiferent că e vorba de o stradă, de o zonă comercială, de un parc industrial sau de orice altceva care ține de bunăstarea noastră, a tuturor.

De obicei, veștile rele circulă cel mai repede. La Alba Iulia, lucrurile stau cu totul altfel

E o onoare pentru mine să aduc veștile bune. Și trăiesc o bucurie imensă când văd că albaiulienii au cu ce se mândri. După 40 de kilometri de canalizare si rețele de apă, între 2012 si 2016, am reabilitat și modernizat peste 60 de străzi, majoritatea din Oarda, Partoș, Micești și Bărăbanț. Nu avem voie să credem că următorii ani vor fi altfel decât buni. Pentru că asta facem în fiecare an, ne străduim să îl facem mai bun pe următorul. Și ca să nu fiu acuzat de optimism exagerat, vă pot spune că datorită felului în care Alba Iulia a lucrat cu bani europeni, din acest an avem la dispoziție 31 de milioane de euro, fonduri europene, înaintea multor orașe, pentru a continua proiectele durbile pentru municipiu. Venim și pe strada ta!

Aleg să fiu realist, nu dominat de un entuziasm pe care il va demonta realitatea. Să vorbim, puțin, despre infrastructură

E greu să împaci bucuria de a te afla pe una dintre zecile de străzi modernizate în ultimii ani, în Alba Iulia, cu regretul de a nu fi reușit să o modernizezi pe aia, pe care ți-a cerut-o cineva. Știm deja cum ne vom dezvolta si ce se va schimba în următorii ani. Iată o parte a viitoarelor proiecte, unele aflate în lucru deja:
• Modernizarea străzilor din cartierul Meridian și parțial strada Costache Negruzzi
• Modernizarea drumurilor din zona Dealul Furcilor, a străzilor Izvorului, Nicolae Labiș și Barbu Catargiu
• Modernizarea străzilor Rojomal, Ștefan Luchian și Ion Andreescu
• Reparații capitale pe străzile Biruinţei, Busuiocului, Dumbrăviței – Oarda
• Reparații capitale pe străzile 9 Mai, Timotei Cipariu, Aurel Vlaicu, Toporașilor, Fântânele, Iederei, Ghioceilor, Salcâmului, Crișan, Cetății, Aron Pumnul
• Modernizarea străzilor în vederea realizării traseului de transport public pe relația: Alcala de Henares – Gârda – Drăgășani – Zăvoi – Scărișoara – Calea Labului – Strada Zlatnei
• Modernizarea străzilor pe relația de transport public: Mircea Eliade – Francesca – Pinului – Lalelelor
• Modernizare străzi pe relația: Emil Racoviță – Straiului – Mureșului – Turnătoriei – Măceșului
• Reabilitarea străzilor Brândușei și Carpenului- Cartier Pâclișa

În administrație, planificarea este esența reușitei. Singurele minuni în care credem sunt cele pe care le facem, cu sprijinul fiecărui albaiulian

Vorbim de planuri concrete, deja existente, ce se pot susține din bugetul local și de proiecte eligibile, deja scrise, gata de finanțare cu bani europeni. Nu mă interesează fanteziile electorale ce expiră, invariabil, la finalul campaniei. Noi ne evaluăm, an de an, obiectiv și corect, șansele de a accesa bani europeni, pe date și cifre clare, concrete, nu pe fluturași publicitari cu „vom drege”, „vom culege”, „vom face să fie bine”, că dacă tot e campanie să mai promitem ceva. Iată, doar o parte a proiectelor de investiții pe care le vom derula în Alba Iulia:

  • Lucrări de reabilitare termică a 2500 de apartamente, exemplu: M1-M12, Bulevardul 1 Decembrie 1918, bl. MV1-MV12 Bulevardul Revoluției;
    • Construire bază sportivă și de agrement (ștrand) zona bazin Olimpic;
    • Regenerarea spațiului public de agrement din zona Schit;
    • Construirea unei noi grădinițe și a unei noi creșe în cartierul Ampoi.
    • Extindere, reabilitare și modernizare rețele iluminat pe o distanță de 250 km;

5 iunie, momentul adevărului! Mă pot uita, fără să plec capul, în ochii fiecărui albaiulian

E ușor să ceri un vot o dată la 4 ani. E tipic pentru majoritatea politcienilor cu care v-ați obișnuit. Dar e infinit mai greu să ții capul sus cand ești întrebat „ce-ați făcut pentru noi în ultimii 4 ani?”. Acesta este momentul adevărului pentru orice om din administrație. Pentru mine este o onoare și un privilegiu să fi contribuit, alături de voi și împreună cu voi, la transformarea radicală prin care a trecut Alba Iulia în ultimii ani. Sunt Mircea Hava, primarul dumneavoastră, și nu vă promit, vă garantez: și între 2016 și 2020 punem albaiulienii în prim plan. Continuăm să ne dezvoltăm!

Alba Iulia suntem noi toți. Alba Iulia înseamnă ACASĂ!

Sunt DEPENDENT de albaiulieni. Sunt ÎNDRĂGOSTIT de Alba Iulia. De aceste locuri, dar mai ales de voi, oamenii de aici. De ceea ce am realizat împreună și de lucrurile bune și trainice pe care le vom face și pe viitor. Nu cred că trebuie să vezi ca pe „acasă”  doar locul în care te-ai născut, pentru că așa a fost să fie. „Acasă” e locul în care te regăsești, locul în care te împlinești și care te împlinește. Locul în care zâmbetul oamenilor te asigură că ți-ai făcut bine „temele”. De când am pășit prima oară în Cetate, acum mulți ani, Alba Iulia a însemnat pentru mine „acasă”. Iar lucrurul acesta nu îl va schimba nimeni și nimic. Sunt Mircea Hava. Albaiulian. Primarul dumneavoastră!

Publicitate electorală – PNL Alba

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

1 Comment

  1. Domnule primar, un cetatean al adevaratei capitale, Alba Iulia, considera ca ceea ce este scris sub semnatura dumneavoastra spune multe, si, din fericire sau din pacate, primarul viitor se numeste Hava Mircea. Astept, ca dupa aceste curioase alegeri, sa acceptati discutii cu ceea ce reprezinta societatea civila intr-o urbe, sa vedeti ca ce si cum! Se spune ca sunteti pe o lista neagra, asa ca albiti-va cu Trupul, Mintea si Sufletul pentru albaiulieni, pentru romani! Va intind o mana plina de traire, de Iubire! Dumidalba

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*