„TRUPA MASS MEDIA A ÎNSEMNAT ŞI VA ÎNSEMNA PENTRU MINE O STARE DE SPIRIT. ARTA SUPRAVIEŢUIEŞTE PRIN SCHIMBARE.” DEDICĂM URMĂTOARELE RÂNDURI TUTUROR ACELORA PE CARE MUZICA APROAPE SCIENCE FICTION A LUI HANS KNALL I-A INSPIRAT, MĂCAR O DATĂ. (Interviu realizat în anul 2009). La mulți ani, Hans!
Aş vrea să te întreb cum ai „plonjat” în fenomenul muzical?
Eram foarte tânăr şi în mine a apărut, daca pot spune aşa, o balanţă. Eram predispus către desen şi arhitectură, chiar pot să spun că aveam talent, însă între timp s-a dezvoltat chitara. La momentul respectiv, mi-am dat seama că muzica este regina artelor chiar dacă este cea mai abstractă dintre toate. Am plecat înspre muzică cu gândul că, având noţiunile de bază, pot trece dincolo de mine, pot ieşi din tipare, pot fi eu însumi. Am început prin a pune bazele trupei Mass Media, pe care am înfiinţat-o în anii ’70 la Alba Iulia. Pe atunci cântam împreună cu Florin Bosânceanu, cu Ţuţi Urs, cu Dan Ardelean şi Călin Nedelescu. Când am pornit la drum, aveam doar nişte stative în care trebuia să fie microfoanele pe care… nu le aveam. Cântam cu chitări acustice, dar aveam în spate tot ceea ce asimilasem din muzica anilor ’60-’70. La început, în fiecare piesă de-a noastră se regăseau şi câte 7 teme, dar prin maturizare am început să ne cristalizăm. Multe dintre cântecele noastre, cum ar fi „Acrobaţie”, „Leagănul raţiunii”, „Mâini întinse” ori „Dincolo de oglinzi” au început să facă valuri prin ţară. Lumea începea încet, încet să ne cunoască.
A fost o dovadă de curaj faptul că, la vremea aceea, trupa voastră se numea Mass Media?
Nu ştiu dacă a fost neapărat curaj, însă multă lume ne-a atras atenţia că am putea avea probleme. Se interpreta, de unii, că am avea vreo legătură cu Europa liberă, dar nu pot spune că cineva ne-a cerut să renunţăm la acest nume. Chiar în unele piese s-au scăpat lucruri de către cenzura comunistă. Erau vremuri când muzica nu era privită ca o meserie. Părinţii îşi doreau pentru copiii lor slujbe clare, iar rock-ul nu dădea impresia unui job de viitor. Tatăl meu, de exemplu, un profesionist desăvârşit, care a lucrat prin ţară la tot ceea ce înseamnă teleferice, m-a văzut prima oară pe scenă la un concert în Braşov. Atunci cred că şi-a dat seama că muzica înseamnă pentru mine totul, aşa că nu m-a obligat sau, mai exact, nu a încercat să mă îndrume către altceva.
Ce a însemnat trupa Mass Media pentru tine?
Atât pentru mine, cât şi pentru colegii mei cu care am cântat de-a lungul timpului în această trupă, Mass Media a însemnat o stare de spirit şi „vehiculul” care ne-a făcut cunoscuţi în ţară. Dădeam o grămadă de concerte, iar premiile au început să apară şi ele. Când aveam puţin peste 20 de ani, la Festivalul de la Costineşti am luat şi un premiu special pentru chitară. Tot în acea perioadă, şi lucrul ăsta mi l-a confirmat mai multă lume, am fost văzut în spectacol de nişte reprezentanţi ai celebrei reviste „Billboard” care m-ar fi inclus într-un top al celor mai buni chitarişti din lume în urma criteriului de tehnică a interpretării. Chiar dacă de-a lungul timpului am cântat şi în alte trupe, Mass Media rămâne pentru mine unul dintre cele mai dragi proiecte în care m-am implicat şi alături de care am revenit în diferite componenţe. Tot în Mass Media am cântat şi alături de Iulian Vrabete care acum este în Holograf. În anii ’80, el fusese repartizat ca arhitect la Alba Iulia şi timp de 5 ani a cântat alături de noi.
Ce înseamnă pentru tine, astăzi, expresia „Mass Media”?
În termenul strict, înţeles de toată lumea, înseamnă o presă de care sunt foarte dezamăgit. Media de astăzi a luat foarte multe dintre metodele practicate de securitate şi marşează pe ideea că repetarea excesivă duce la inoculare. Lucrurile din domeniul ăsta nu se produc aşa cum ar trebui ele să fie într-o democraţie veritabilă. Mă apucă greaţa când văd ce se întâmplă, ce se promovează, când văd că valorile sunt răsturnate. La noi, la români, valorile se exprimă greu pentru că există o tradiţie în a nu le recunoaşte. Până şi arta lui Brâncuşi a fost considerată la vremea ei decadentă, deşi el a fost unul dintre marii avangardişti ai lumii.
Şi tu eşti considerat un avangardist…
Pe mine mă înfioară numai gândul la ceea ce se întâmplă acum în muzică. Muzică de carton, emisiuni de 2 lei. Compozitoraşi care fac ce? Iau de pe calculator până şi muzica din Antarctica, dar care nu rămâne posterităţii… moare a doua zi. Vă întreb altceva: nu este în continuare inegalabil Beethoven sub bagheta lui Herbert von Karajan? Muzica lui Beethoven este valoroasă dar, pe de altă parte, s-a vândut în sute de milioane de discuri. Eu cred în permanenţă că arta înseamnă schimbare. Cred că pot face muzica anilor 5000 cu instrumente tradiţionale. Arta nu trebuie pricepută, arta trebuie simţită. Bunul meu prieten, Florin Bosânceanu, îmi zicea deunăzi: dacă te uiţi în jos, cum să zbori?! Mai bine te uiţi în sus, te împiedici şi înveţi din greşeli. În opinia mea, modernismul splitează lumea în elite şi restul…
Nu putem fără modernism?
Din punctul meu de vedere, atelierul de muzică nouă a României se află acum la Alba Iulia. Şi cred că asta îţi şi răspunde la întrebare. Sunt câţiva ani de când am revenit din Germania şi am pus, împreună cu prietenul meu Johann Hentz, bazele trupei Eminenţa Cenuşie. Am ales Alba Iulia pentru că este oraşul meu de suflet, locul unde mă simt ACASĂ. Aici, eu şi colegii mei de la Eminenţa Cenuşie, demonstrăm în fiecare zi că arta supravieţuieşte prin schimbare, schimbarea înseamnă nişă, iar nişa înseamnă avangardă. Şi vreau să vă mai spun ceva… eu respect folclorul din toate zonele ţării. Cred însă că nu trebuie să fie un lucru privit unilateral sau luat ca fiind singura modalitate de expresie. Am păţi, figurat vorbind, ca şi chinezii pe care tradiţionalismul îi ţine ferecaţi în interiorul Marelui Zid construit tot de ei. Muzica pe care eu o fac este o muzică de avangardă, o muzică pe care puţini o înţeleg. Ştii cum e… când apare un lucru nou, majoritatea oamenilor se retrage, apoi încearcă, iar la sfârşit jubilează. Animalele nu se plictisesc, însă oamenii păţesc lucrul ăsta.
Cum se vede societatea românească prin ochii lui Hans Knall în 2009?
Să te ferească Dumnezeu… trăim un capitalism sălbatic, ce oscilează între neamurile de la Bruxelles şi amatorismul clasei politice. Nu avem o societate civilă adevărată, iar oamenii de valoare sunt puşi sau stau undeva în umbră. Toată lumea stă la televizor, toată lumea candidează, în timp ce lucrurile se duc la vale iremediabil, parcă. Toţi îşi fac banii, iar după ei, potopul. Nu mai ştii care e stânga, care e dreapta. Trăim vremuri în care politica de stânga se face în izmene de dreapta şi invers. În opinia mea, România ar trebui să fie monarhie constituţională. Nu vreau să mai recunosc în interiorul meu ţara asta drept o republică. O republică făcută, de altfel, de ruşi….
HANS KNALL s-a născut pe data de 12 februarie. Este membru fondator al trupei Mass Media. Primeşte premiul special al juriului la Festivalul rock de la Costineşti în 1982. Timp de 2 ani a cântat cu trupa Raid. Ulterior, colaborează şi cu grupul Kappa, cu care imprimă un album produs de Mihai Pocorschi. În anii ’90, pleacă în Germania, unde pune bazele grupului „The Empty Pockets”, cu care imprimă şi susţine concerte open air şi în cluburi. Tot în Germania compune şi orchestrează pentru mai mulţi artişti sub sigla „Touch Down”. Din 2002, se află din nou la Alba Iulia, unde este membru fondator al trupei Eminenţa Cenuşie (The Grey Eminence) cu care a susţinut zeci de concerte. În ultimii ani locuiește în Germania
Fii primul care comentează