Doamnă Coșarcă, aș vrea să ne spuneti, pentru început, câteva cuvinte despre dumneavoastră…
Sunt de profesie economist. Am absolvit Facultatea de Științe Economice din Timișoara în anul 1980. Sunt „ardeleancă” din 1978, în sensul că atunci am venit în Alba Iulia din București.Tatăl meu fiind militar, am locuit cam în toată țara, din Oltenia în Banat , din Banat în Ardeal. Dar pot să spun că Alba Iulia este locul în care m-am simțit, de la bun inceput, ACASĂ. Am doi copii, un băiat și o fată, căsătoriți, și doi nepoți grozavi. Așadar, pot spune că sunt cea mai fericită mamă. Am încercat, pe tot parcursul evoluției mele profesionale, să acumulez. Nu neapărat diplome cât mai ales informatii care acum îmi sunt utile în rezolvarea multiplelor probleme cu care mă confrunt zilnic.Personal, nu sunt adepta acumulărilor materiale, ci mai degrabă a valorilor spirituale. Consider că este important să lăsăm în urma noastră lucruri bine făcute. Caree să reziste in timp. Lucrez în domeniul sănătății de aproape 30 de ani, mai precis din 1984. Și pot să vă spun că am abordat multe dintre domeniile acestui sector: de la Sănătate Publică la Centrul de Medicină Preventivă (cum se numea Inspecția Sanitară în 1990), de la Spitalul Județean la Centrul deTransfuzie Sanguină. Deci aș putea să mă laud că am cunoștințe în fiecare domeniu din sănătate.
Când ați preluat managementul Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia și care era situația instituției la vremea respectivă? M-as referi aici din punct de vedere economic, al dotărilor dar și a corpului medical..
Am preluat managementul spitalului în februarie 2011. M-am decis să particip la concursul organizat de Consiliul Județean Alba considerând că e o provocare. Avea ocazia să pun în practică un proiect pe care-l consideram potrivit pentru dezvoltatrea spitalului. Aveam cunoștintele necesare dar și tenacitatea de a finaliza proiectul. Ideea principală era de a reda încrederea pacienților în serviciile medicale oferite de Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, de a-i face să le considere o primă opțiune și nu o alternativa. Doream ca spitalul să devină o unitate de ELITĂ. Nu știu dacă e important să vă spun care era situația economică a spitalului la momentul la care am preluat noi managementul pentru că nu sunt adepta privitului în urmă când pornești la un astfel de drum. Important este că am reușit, în mai puțin de un an, nu numai să achităm datoriile dar și să ajungem constant la plata la 30 de zile a furnizorilor, ceea ce a reprezentat un pas foarte important în relațiile noastre cu partenerii. Mai complicat a fost cu resursa umană, pentru că ne-am trezit într-o situație destul de complicată: pe de o parte, constrângerile legislative privind blocarea posturilor din sănatate, iar pe de altă parte fapul că începeau să se pensioneze foarte multi medici valoroși , repere profesionale ale spitalului nostru. M-aș referi la Dr. Stelian Nanu, la Dr. Ștefan Morariu, Dr. Emilia Ludoșan, Dr. Paraschiva Frum, Dr. Mircea Rău, Dr. Maria Covaci, Dr. Constantin Popa sau Dr.Ardean. Și toate acestea, în contextul în care era tot mai greu să convingi un tânăr medic specialist să vină la concurs pentru că nu aveam foarte mult de oferit! Atunci am decis să încercăm un parteneriat cu Consiliul Local, precum și cu Universitatea “1 Decembrie 1918” pentru a le putea asigura tinerilor medici locuințe. Și pot să vă spun că a fost un parteneriat de succes. Cu mari eforturi am reușit să completăm ieșirile de personal medical. În ceea ce privește dotarea cu aparatură medicală, pot să vă spun că era atât de mare nevoia de dotare încât a trebuit, împreună cu Consiliul Județean, să ne prioritizăm foarte riguros investițiile pentru a putea acoperi cât mai mult din necesitățile stringente. Aș vrea să vă gândiți numai la faptul că, de exemplu, în secția de Oftalmologie nu se opera deloc. Asta, în timp ce la Spitalul din Sebeș se operau cataracte. Eram, cred, singurul spital județean în care indicele de operabilitate în Oftalmologie era 0. Am avut, de asemenea, problema cu imagistica de înaltă performanță deoarece pacienții noștri erau nevoiți să meargă la Cluj sau la Sibiu pentru investigații RMN. Am analizat toate variantele posibile pentru a putea avea un RMN în Spitalul Județean și cea mai corectă soluție ni s-a părut a fi achiziționarea unui RMN cu plata din veniturile proprii, încasate de spital. Și astea ar fi numai câteva din problemele majore cu care ne-am confruntat…deși aș putea să vă vorbesc mult mai mult pentru că ne lipseau de la banalul tensiometru până la video gastroscop sau bronhoscop. De la salteaua anti escare până la aparatul de dializă sau ecocardio doppler. De la lifturile care aveau o vechime de aproape 40 de ani, pentru care nu mai obțineam autorizația ISCIR, până la lipsa minimului confort hotelier în unele secții.
Care ar fi principalele realizări din mandatul dumneavoastră de până acum ?
Nu am facut o ierarhie a realizărilor dar pot să spun că trei mari obiective realizate îmi vin acum în minte: Secția de Oncologie, RMN-ul și Secția de Oftalmologie cu dotarea sălii de operație Oftalmologie.
Considerați că Spitalul Județean Alba este, la ora actuală, o unitate de elită?
Cred că mai avem mulți pași de făcut până a deveni o unitate de elită, dar am deschis un drum pe care putem ajunge acolo. Mai sunt multe de făcut, atât în ceea ce privește calitatea serviciilor medicale cât și în ceea ce privește dotările, confortul hotelier și atitudinea față de pacient. Ne-am conceput un instrument de lucru- chestionarele de satisfacție ale pacienților- pe care le lansăm lunar în secții. Pe măsură ce terminam de reabilitat o secție observam, cu mare bucurie, că avem din ce în ce mai puțini pacienți nemulțumiți în secția respectivă. Iar asta, ne confirma efortul. Știu că cel mai delicat aspect este cel comportamental. Atitudine și comunicare. Aici mai avem mult de lucru pentru că ne confruntăm cu mentalități greu de schimbat. Eu sunt convinsă că nimic nu e imposibil.
Care credeți că este lucrurul sau lucrurile pe care vi le-ați imputa ca și manager ?
Faptul că nu reușesc să schimb lucrurile atât de rapid cum aș dori, faptul că nu am reușit să comunic suficient de bine ceea ce am facut. Totuși, am considerat că las lucrurile să vorbească de la sine pentru că indicatorul meu este mulțumirea pacientului.
Cum apreciați colaborarea cu Consiliul Județean Alba?
Pot să răsăund foarte simplu: dacă nu ar fi existat implicarea Consiliului Județean, spitalul ar fi încremenit în proiect. Și nu e nicio intenție de a măguli pe cineva. Ci de a arăta exact ce înseamnă să ai susținere materială în deru larea unor proiecte.Vă rog să vă gândiți numai la amploarea investițiilor-102 mld. Lei vechi în 2012 și 100 mld. Lei vechi alocați în 2013. Imaginați-vă că Secția de Oncologie sau secția de Terapie Intensivă nu s-ar fi terminat fără implicarea financiară, și nu numai, a Consiliului Judetețan. Gândiți-vă la toate proiectele noastre –la extinderea Unității de Primire Urgențe, la mutarea Secției de Psihiatrie, la reparațiile capitale ce urmează să le facem în acest an la Secția de Boli Infectioase, la Radiologie, la Laboratorul de analize medicale și multe alte proiecte pe care le avem pentru 2013 și care sunt exclusiv susținute din bugetul Consiliului Județean.
În ultima vreme, în relația cu presa, a existat o deschidere, poate fără precedent. Ați numit un purtător de cuvânt iar spitalul prezintă informații de actualitate și pe site-ul său….
Da, a existat această deschidere pentru că am considerat că d-voastra, presa, sunteți barometrul nostru. Comunicând tot ceea ce facem putem să vă avem parteneri în acest proiect numit Spitalul Județean de Urgență. Și ca orice partener corect ne spuneți și când facem bine și când facem mai puțin bine. Știu că avem și eșecuri dar este important să le analizăm corect și să comunicăm toate deciziile pe care le luăm.
Care este planul dvs managerial pe termen mediu și lung ?
Cred că o mare parte din planurile noaste vi le-am împărtășit deja. Ar mai fi de menționat încă un proiect foarte important pentru pacienții noștri: readucerea Ambulatoriului de specialitate în vechea locație, obiectiv care a trecut de faza de proiectare și care se va realiza în 2014. Vom reuși, în felul acesta, să scutim pacienții de foarte multe drumuri pe care le fac la ora asta între spital și policlinică. Iar lucrul cel mai important pentru pacienți e că medicul va reuși să fie mai mult timp prezent în Ambulatoriu pentru că nu va mai fi nevoit să alerge între spital și policlinică.
Dacă ar fi să numiți cea mai mare problema cu care se confruntă spitalul, ce ne-ați spune ?
Subfinațarea este cea mai mare problemă. Dar este mai degrabă o problemă de sistem dacât una particulară a spitalului nostru. În ceea ce ne privește, eu cred că am făcut un salt important în sensul că am reușit să ne maximizăm veniturile fie prin identificarea unor noi surse, prin dezvoltatea paletei de servicii medicale dar și printr-un mai bun control al costurilor. Știu că încă sunt pacienți care își cumpără medicamente dar sperăm ca în maxim un an de zile acest lucru să nu se mai întâmple.
Îmi spuneati, la un moment dat, că anumite atacuri din presă îndreptate către medicii spitalului sunt nedrepte…
Nu spun neapărat că sunt drepte sau nedrepte dar spun că într-o societate normală trebuie să acorzi celuilalt șansa să se explice sau spun că atunci când acuzi trebuie să ai dovezi . Aș vrea să existe aceeași efervescență și când se întâmplă un succes medical. Măa gândeam, la un moment dat, să propun presei să-și petrecă o zi în spital. 24 de ore în care să vezi sute de oameni desfașurându-și activitatea și sute de pacienți care sunt, în parte, câte UN CAZ.
Cum ați „radiografia”, în câteva cuvinte, prestația corpului medical din cadrul spitalului?
Întrebarea este foarte delicate. Este greu să răspunzi corect dar eu pot să spun cu toată sinceritatea că cea mai mare parte a corpului medical își face datoria cu rigurozitate. Dar tot la fel de corect trebuie să spun că nu există pădure fără uscături! La asta mă refeream, mai devreme, când vă spuneam că mai avem foarte mult de lucrat la mentalitati, la comportament.
Considerați că adresabilitatea față de spital este în creștere?
Da, este o certitudine. Cel puțin în secțiile reabilitate și dotate corespunzător este o creștere continuă a numărului de pacienți. M-aș referi în mod special la secția de Oncologie unde avem pacienți din toată țara.
Daca s-ar întâmpla ca mâine să vă încheiați mandatul de manager, ați pleca cu satisfacția că ați făcut performanță?
Aș pleca cu mulțumirea că am încercat să redau pacienților încrederea în spitalul ce aparține comunității lor. Cu convingerea că proiectele terminate și cele începute vor aduce plus de valoare actului medical. Și cu satisfacția că am reușit să lucrez alături de oameni deosebiți. Mă refer la Comitetul director cu care am reușit să fac o echipă în adevăratul sens al cuvântului.
Ce mesaj aveți pentru cei care respecta sau blamează spitalul din Alba Iulia?
Să continue să ne atragă atenția atunci când consideră ca nu suntem pe calea cea bună. Să ne sesiseze în continuare nemulțumirile. Poți să ceri mai mult de atât? Poate că da. Le-aș cere oamenilor să aibă încredere în noi!

Am avut neplacuta experienta de a merge impreuna cu mama mea care a fost la un pas de moarte la un interval de 2 saptamani la spitalul de urgenta Alba Iulia.Ce bataie de joc la adresa oamenilor.Prima data mama mea a fost facuta sa astepte 9(noua) ore ,a doua oara 7(sapte )ore pana a catadicsit doctorul s-o ia s-o consulte.Asa ceva nu am mai intalnit la acest Spital, deoarece acum doi-trei ani cand am ajuns eu aici situatai era mai buna-normala- acum situatia este incredibila.Saracii oameni bolnavi.Daca ajung pe mana acestor oameni fara suflet pot muri cu zile.Conducerea asta noua a facut din Spitalul De Urgenta Albva Iulia cel mai ingrozitor loc in care nu mi-as dori sa ajung vreodata.Rusine si organelor locale de care apartin acest jeg de spital .