Get shape!

De ceva vreme am început să merg la sală. Nu, nu la sala de mese, cum făceam anul trecut pe vremea asta, ci la sala de gimnastică. Am tot avut perioade când am început în forţă şi, la fel de repede, am terminat cu “forţa”. Din diferite “motive”: scuze gen “nu am timp”,  “sunt obosit”, “nu mai suport încă un stres suplimentar faţă de cele pe care deja le mai am”. Motive din ce în ce mai puternice dar practic, false. Pâna când, în cele din urmă, am găsit motivaţia mea interioară (fiecare are o motivaţie, e o chestie pe care o consider foarte personală aşa că nu o să dezvolt subiectul). Şi competiţia cu mine însumi a început. Iar după 9 luni si 26 de kilograme în minus, neluând în seamă masa musculară acumulată, mă simt “ca la 20 de ani”. Chef de viaţă, chef de muncă , de mişcare. În principiu, tot ce înseamnă sănătate. Deci, se poate. Cu toate că am primit şi multe  comentarii de la “cunoscători”: “da’ nu ai slăbit cam mult în aşa de scurt timp? “ în loc de “cum ai făcut, nu îmi spui şi mie?”. Mă rog, nu asta era problema. Problema este că, dacă tot o faci, să o faci cu cap. Eu m-am lămurit si nu este un articol despre cum să slăbeşti în 3 săptămâni 10 kilograme. Da’ fix 10 kilograme, altfel îţi dăm banii inapoi! Este un hint despre cum ar trebui să faci acest lucru cu cap: să slăbeşti şi apoi (şi asta este cel mai important) să te menţii în formă.

Mini-plan de bataie:

În primul rând găseşte-ţi motivaţia pentru care faci acest lucru. Una puternică şi bine gândită. Apoi documentează-te zi de zi. Fă-ţi un obicei zilnic din asta. Citeşte despre nutriţie, sport, orice ţine de subiectul ăsta.  Nu, nu pe site-urile de profil cu plante chinezeşti care îţi slăbesc şi alte lucruri decât masa de grăsime. Sau pe cele care îţi oferă aparate minunate care te pun să stai în cele mai ciudate poziţii, din fericire, numai 5 minute pe zi! Pentru că, zic ei, doar de atât ai nevoie! 100% garantat prostii! Focalizează-te pe nutriţie, cumpăra alimente din piaţa, ia-ţi lapte si ouă de la “nenea” şi nu în ultimul rând ia-ţi vitamine, minerale si suplimente alimentare de calitate. În zilele noastre, hrana procesată de pe piaţă oferă prea puţine elemente nutritive (chiar deloc) necesare organismului nostru. Mergi la medic la o consultatie, fă-ţi nişte analize. Evită medicamentele pentru slăbire rapidă. Poate acum o să slăbesti dar pe viitor s-ar putea să te afecteze. Nu ai nici o garanţie cu ele. Mergi la o sală şi plăteşte abonamentul pe minim 3 luni înainte iar dacă se poate şi pe un an. O să te impulsioneze în  momentul în care drăcuşorul de pe urechea stânga o să iţi spună că mai bună e o bere cu baieţii. E bună dar banii de bere sunt la abonament.J În primele săptămâni e mai greu dar după o vreme o să te simţi mizerabil dacă nu mergi la sală. O să simţi nevoia de mişcare. Educă-te! Fă sport! Mănâncă natural! Nu te hazarda, nu alerga după soluţii rapide, bucură-te când vezi săptamâna care tocmai a trecut şi kilogramul lipsă. E mai simplu decât pare. Şi am verificat. Pe pielea mea. Funcţionează. Chiar funcţionează.

Acest articol v-a fost oferit de Aristocrat Boutique, unic distribuitor în judeţul Alba al rochiilor de mireasă şi de ocazie marca Mirandi.

topod.inпрограмма для взлома социальных сетей

Despre Redacția ProAlba 31360 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

1 Comment

  1. Mă bucură foarte mult acest articol. De multe ori, Aristocrat Boutique vine cu articole care provoacă discuții, comentarii și, pentru aceasta, merită felicitări.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*