Albaiulienii nu-şi pot hrăni copiii cu afişe electorale şi nu-şi pot cumpăra medicamente cu promisiuni| Urgenţa de grad zero este atragerea de investitori puternici în Alba Iulia| Aş vrea să cred că pot urni acea masă de albaiulieni care nu a votat în ultimii 16 ani | Iau în calcul o canditatură ca independent şi la alegerile parlamentare|
INDEPENDENTUL
Interviu cu Ioan Florin Homoştean Milaciu, candidat independent la Primaria Alba Iulia
Care sunt motivele pentru care aţi decis să candidaţi pentru funcţia de primar al municipiului Alba Iulia ?
M-am gîndit cu mai mulţi ani în urmă să candidez la această funcţie. Însă de fiecare dată am gîndit că nu a sosit încă momentul. Din păcate, unele evenimente nefericite care s-au produs în familia mea, în ultima vreme, m-au obligat să mă opresc. Acum am considerat că sunt destul de împlinit din toate punctele de vedere să fac acest lucru. Nu doresc să vin în primărie pentru că sunt avid de putere ori îmbogăţire.Ca atare, m-am hotarît să candidez fără să am în spatele meu nici un partid. Doresc să ofer albaiulianului o alternativă serioasă şi motivată pentru administraţia locală. Consider că am stat prea mult deoparte iar ca om format în spiritul aplicării legilor mi-am spus că ultimii 23 de ani au fost ani în care cetăţenii au auzit doar vorbe şi iar vorbe. Vedem unde suntem, vedem unde am ajuns iar orice început trebuie să aibă şi un sfîrşit. Cred cu tărie că alături de echipa mea, alături de cetăţenii din Alba Iulia, vom putea face ca lucrurile să fie puse pe făgaşul care trebuie. Albaiulienii nu-şi pot hrăni copiii doar cu afişe electorale, nu-şi pot cumpăra medicamente cu promisiuni, nu îşi pot achita taxele cu discursuri ieftine şi nu îşi pot găsi de lucru doar în preajma alegerilor.
De ce aţi ales varianta unei candidaturi independente?
Pentru că m-am scârbit de viaţa politică de partid. De fapt, dacă e să o spun şi mai direct, în România nu mai există partide politice care să se poată distinge unul de celălalt. Formal, majoritatea politicienilor se declară ca fiind adepţii unor doctrine, se dau drept lideri autentici deşi, in fapt, sunt doar reprezentanţii unor grupuri de interese, fără o ideologie sau făra principii solide. Aceşti ‘’lideri’’ ne-au demonstrat în ultimii 23 de ani cât de puţină incredere putem avea în ei. În ceea ce mă priveşte mă simt dator faţă de acest oraş şi faţă de locuitorii săi pentru că la Alba Iulia şi printre albaiulieni am avut de-a lungul vieţii extrem de multe momente frumoase si satisfacţii. De aceea am considerat că cineva, mai ales un independent, trebuie să aibă curajul de a-şi măsura forţele cu cei care sunt, au fost şi speră că vor fi mereu în cărţile puterii. Mai mult, aş vrea să cred că pot urni acea masă de concetăţeni care nu au votat în ultimii 16 ani. Şi să mai spunem că alternanţa în fruntea unei comunitaţi nu poate fi decât benefică. Cred că niciunui om nu-i place să mănînce acelaşi fel de mîncare în fiecare zi.
Consideraţi că aveţi suficientă experienţă pentru a ocupa funcţia de primar?
Nu am nici o experienţă dacă vreţi să consideraţi acest lucru ca pe o provocare. Nu spun mai mult, decât că am lucrat în administraţie, în Consiliul judeţean Alba, aproape 7 ani. În total, am o experienţă în domeniul juridic de aproape 28 de ani. În toţi aceşti ani nu am făcut altceva decît ce am învăţat în şcoală,a dică să am respect faţă de legi. Şi mă pot mîndri că nu am ocolit legea în mod voit niciodată.Cred că e suficient!
Ce calităţi umane aveţi pentru ca albaiulienii sa vă voteze?
Cei care mă cunosc, si nu sunt puţini aceia, vă pot garanta că sunt omul căruia îi place să îşi respecte semenii şi să fie, la rândul lui, respectat. De asemenea, sunt o persoana căreia îi place să-şi ţină cuvântul dat şi promisiunile. Sunt un om foarte direct, un om care spune ce gândeste. În tot ceea ce am făcut mi-a plăcut să merg până la capăt şi să-mi asum cu verticalitate responsabilitatea acţiunilor mele. Ca o concluzie generală, sunt un om care, acum, le cere concetaţenilor săi un singur lucru: să gândească responsabil şi să se prezinte la vot, indiferent pe cine vor alege. Oamenii trebuie sa înteleagă că de ei depinde legitimitatea celor care ne vor conduce în următorii 4 ani de zile.
Care sunt cele mai importante teme ale programului dumneavoastră electoral?
În primul rând cred că urgenţa de grad zero este atragerea de investitori puternici în Alba Iulia. Investitori care să creeze locuri de muncă si să ofere salarii atractive. Se impune cu necesitate înfiinţarea unui parc industrial dotat cu toate utilităţile necesare pentru investitori. Şi nu mă gîndesc doar la investiţii străine pentru că avem şi noi investitori români atractivi. Sunt adeptul ideii de protejare şi încurajare a mediului de afaceri autohton. Alba Iulia dispune de resurse umane importante dar, din păcate, nu a existat interes pentru crearea unor capacitaţi de producţie. În altă ordine de idei, stăm destul de prost şi la capitolul infrastructură. Ni se tot spune, de câţiva ani, buni că Alba Iulia este ‘’ok’’din acest punct de vedere. Eu vă spun că nu! Sunt sătul de asfaltul şi gurile de canal ce trebuie reparate şi cârpite din doi în doi ani de zile cu costuri importante. Apoi, va trebui să înverzim oraşul. Să-l ecologizăm şi să-l facem mai curat. Şi la acest capitol e mult de lucru. Personal, cred că din acest punct de vedere se puteau face paşi importanţi pe care i-am ratat ca oraş. Avem, de asemenea, mare nevoie să investim în cultură şi aici mă refer la faptul că nu avem nici măcar o sală de spectacole. Iar soluţii sunt destule. Mai cred ca trebuie să punem în valoare stadionul municipal care, acum, arată jalnic. O să închei cu punerea în circuitul turistic a brandurilor istorice autohtone. E nevoie de un pic de agresivitate şi mai mult impuls tineresc. Pentru că Alba Iulia trebuie să devină în primul rând Capitala de suflet a românilor iar acest lucru nu se poate face doar prin câteva serbări anuale. O altă chestiune importantă pentru Alba Iulia este, în viitorul apropiat, sărbătorirea centenarului Marii Uniri, ce va avea loc în 2018. Trebuie să ne gândim deja la crearea unui monument care să pună la maximum în valoare acest eveniment şi implicit Alba Iulia. Am punctat doar câteva aspecte însă lista cu lucrurile care trebuie făcute este, vă asigur, mult mai lungă.
Aţi fost abordat de reprezentanţi ai altor partide pentru a nu mai candida ca independent ci pe lista anumitor formaţiuni politice?
Au fost abordări din partea multora. Dar nu cred că este cazul să le pomenim numele. Eu chiar am afirmat în presă că dacă plec din PSD, de unde am şi demisionat, nu mă voi mai înscrie în alt partid. Şi mă voi ţine de cuvînt pentru că îmi place să-mi respect vorba.
Ce reactii aţi primit din partea oamenilor imediat după anunţarea oficială a candidaturii dumneavoastra?
Prima reacţie pozitivă din partea albaiulienilor a fost în campania de strângere de semnături pentru candidatură. Sincer, nu mă aşteptam să vină spre mine oameni care îmi sunt doar cunoştinţe. Le mulţumesc tuturor celor care au semnat listele pentru candidatura mea. Şi, fără falsă modestie, vă asigur că nu au fost puţini.
Care ar fi primele măsuri urgente pe care le-aţi lua în calitate de primar al municipiului Alba Iulia?
Dacă e să o luăm cu începutul, cea mai stringentă măsură este ‘’inventarul’’. În opinia mea, nu poţi prelua o gestiune fără un inventar clar si riguros.Ca atare, este necesar un audit intern. Un audit transparent si corect după care trebuie aplicate măsurile legale care se impun. Sunt multe de făcut pentru Alba Iulia. Trebuie să existe doar dorinţa de a face lucrurile să funcţioneze bine.
Ce consideraţi că nu „merge” la ora actuală în Alba Iulia?
Totul merge în Alba Iulia ca pe roate…mai puţin oraşul care este static şi adormit. E drept, cu puţine excepţii care ţin de organizarea unor evenimente ce se vor mai mult ori mai puţin culturale. În rest, trăim cu toţii într-un oraş în plin avînt şantieristic. Praf, gunoaie spulberate de vânt şi oameni care sunt mereu trişti Revenind la întrebare, în Alba Iulia nu merge industria, nu merge producţia, nu merg buticurile samd. Albaiulianul nu prea are alternative în ce priveşte locurile de munca. Suntem un municipiu preponderent bugetar. Pe de altă parte, avem locuri de muncă doar în servicii şi comerţ. În afară de câteva firme ancorate în lucrări pe bani publici, destul de puţine la număr, nu putem spune că merge ceva în Alba Iulia . Nici nu ar putea merge ceva atâta timp cât există un fel de monopol la nivel municipal în a avea control absolut asupra principalelor proiecte de sistematizare şi de investiţii de interes public. Ceea ce este de remarcat în ultimii ani este că totul se face doar de suprafaţă. Personal nu pot fi decât adeptul ideii că trebuie să facem lucruri de calitate. Mai bine puţin şi durabil. Însă, dacă ar fi să ne luăm după aleşii noştri din ultimii 12 ani, totul este perfect, totul merge bine. Am trăit şi am văzut cu toţii ce merge bine în Alba Iulia. Dar să nu exagerăm şi să spunem că s-au făcut doar lucruri proaste. Să gândim matur şi să apreciem la justa valoare si ce s-a realizat benefic în ultimii 23 de ani.
Luaţi în calcul o participare ca independent şi la alegerile din toamnă?
În funcţie de rezultatele din 10 iunie sigur că o să iau o decizie şi în acest sens. Şi cred că am şanse şi la alegerile parlamentare pentru că dispun de o cotă bună de notorietate şi credibilitate câştigate în timp prin meseria pe care am practicat-o de-a lungul anilor. Dar toate la timpul lor…
Ce mesaj aveţi pentru albaiulieni, acum, în preajma alegerilor locale?
Să comunice unii cu alţii şi să aibă curajul de a spune lucrurilor pe nume. Direct şi fără ocolişuri. Trebuie să ne dezvăţăm odată şi odată de minciună şi ură unul împotriva altuia. Cetăţeanul trebuie să creadă în adevăr, să aibă tăria de caracter pentru a judeca matur şi corect lucrurile şi ceea ce se întîmplă în jurul său. În ultimii ani am fost doar amăgiţi şi ignoraţi de politicienii noştri care, imediat după ziua votului, ne-au uitat. Iar oamenii ar trebui să nu uite asta si să schimbe lucrurile.
Credeţi că participarea la vot e o chestiune de responsabilitate sau le daţi credit celor care nu se prezintă la urne motivând că sunt scârbiţi de toată clasa politică?
Sigur că participarea la vot este o datorie civică şi morală de maximă responsabilitate.
În primul rând, votul este un drept constituţional pe care noi cetăţenii trebuie să-l exercităm. Neprezentarea la vot este, totusi, o formă de protest a cetăţeanului împotriva politicului. Însă nu este bine să protestăm în acest fel. Ignoranţa privitoare la vot nu poate da legitimitate majoră celor care câştigă alegerile doar cu o mînă de electori. Ca atare, trebuie să mergem la vot indiferent de preferinţele şi opţiunile noastre electorale.
Cum v-aţi caracteriza în câteva cuvinte?
Ma consider, înainte de toate, un albaiulian. Iar calităţile ori defectele unui individ sunt date de acţiunile sale. Am dovedit de-a lungul a 28 de ani de activitate juridică faptul că am rămas acelaşi om care ştie să lucreze cu oamenii şi pentru oameni. Nu mi-a plăcut niciodată să mă laud, de aceea nu vreau să adaug prea multe pe acest subiect. Sunt foarte mulţi cei ce mă cunosc şi ştiu că mă vor cunoaşte mulţi, mulţi oameni şi de acum înainte.
hai ca se poate