Am fost perfecți. Pentru început, atunci când ne-am născut și am fost ținuți în brațe, alăptați, ajutați în primii pași pe Pământ. Apoi, a urmat copilăria care, pentru unii mai norocoși, a fost o copilărie frumoasă. Plină de inocență, bucurie sinceră și vise frumoase. Dar, la un moment dat, ceva s-a rupt. Și ne-am întinat. Am „păcătuit”, așa cum religia numește această manifestare. Am călcat strâmb. Am mințit. Am invidiat. Am urât. Am dorit răul. Am făcut răul. Am furat. Am ascuns. Și am ajuns adulți, în tot acest timp. Mai întelepți (cică), mai maturi, gata să luăm viața în piept și să cucerim lumea.
Numai că atunci când am debarcat pe țărmul Țării Adulților, am apucat să facem câțiva pași și am fost loviți, din spate, fix în moalele capului. De cine? Păi, chiar de „prietenii” cu care am tras de vâsle. A urmat o luptă din care unii, folosind șiretlicuri bine învățate prin copilărie sau adolescență, au reușit să învingă alți adulți maturi, dornici de putere și recunoaștere. Am învățat jocul răzbunării și am inceput să îi simțim gustul. Delicios. Apoi, am pierdut și bătălii, ne-am făcut case mai mici decat vecinii noștri și ne-am uitat, cu invidie, în sus, către etajele pe care le-au construit deasupra noastră. Fără admirație, doar cu invidie pură, neconstructivă. Alimentați și de mândria lor, incapabili să ne stăpânim instinctele primare. Păcatul colectiv…
Începem să ne regăsim prin această poveste? Ar fi bine să începem să ne regăsim, asta până nu e prea târziu. Și să recunoaștem momentul când începem să ne aruncăm la gâtul celui care ne atacă. Să recunoaștem atunci când mințim și ajungem să nu mai deosebim adevărul de minciună. Să privim, în sus, cu admirație și nu cu invidie. Să nu mai dorim răul și să nu ne mai bucurăm atunci când asta i se întâmplă „dușmanului” nostru. Să ajutăm, dezinteresat, din umbră, nu ca să ne simțim noi bine. Sau că așa e frumos. Ci pentru că un om chiar are nevoie de un ajutor iar noi suntem o unealtă de care se poate servi, ca să se ridice. Să nu mai judecăm, crezând că noi suntem cei fără de păcate și ceilalți trebuie să fie într-un anume fel, plăcut nouă. Să nu mai comparăm tăria noastră cu slăbiciunea altora. Și lista poate continua. Eu doar am dat un start, se poate folosi o coală albă (sau mai multe) pentru a continua povestea…
Unde găsești soluția? E simplu. Îndreaptă-te catre Cel care ți-a dat viață. În liniște, în intimitatea ta, stai de vorbă cu El. Scrie-ți lista în minte, apoi citește-I-o. Încet, cu voce calmă, nu te agita. O să te înțelegă și, vei vedea, o să îți răspundă, în timp, la toate întrebările și o să te ajute în toate provocările. Te va aduce la stadiul tău de copil, de data asta un copil înțelept, pur în gândire, capabil să o ia pe drumul cel bun și pregătit să recunoască nuanțele întunecate de gri, dintre rău și bine.
Fii din nou copil și, pentru numele lui Dumnezeu, căci despre El era vorba, fă ceea ce e bine, de data asta!
Aceste ganduri v-au fost oferite de Aristocrat Boutique
facebook: Aristocrat Boutique Alba Iulia
Fii primul care comentează