Acțiuni de succes ale Cluburilor Lions si Leo Fortress Alba Iulia în prima jumătate a mandatului 2014-2015. Felicitări!

actiuni leo 34Așa cum la sfârșitul fiecărui an mulți dintre noi își fac un bilanț al realizărilor și a modului de gestionare a evenimentelor petrecute de-a lungului anului, cluburile de voluntariat Leo Fortress Alba Iulia și Lions Alba Iulia realizează bilanțul acțiunilor desfășurate în prima jumătatea a anului lionistic, acestea având scopul de a promova prețuirea societății noastre cât și de a încuraja ajutorarea semenilor noștri!

ECOLOGIZARE

În luna iulie, Clubul Leo Fortress Alba Iulia a realizat în parteneriat cu Clubul Lions Alba Iulia, o acțiune de ecologizare pe malul râului Mureș, în zona Drâmbar. Membrii celor două cluburi au ecologizat zona și au pus panouri informative cu privire la durata degradării unui deșeu aruncat în natură. Prin această ațiune membrii cluburilor au dorit să atragă atenția asupra protejării mediului înconjurător, astfel încât la sfârșitul acțiunii toată lumea a fost mulțumită că a lăsat în urmă un mediu curat și plăcut petrecerii timpului liber, dedicat albaiulienilor.

actiuni leo 03PROIECT DE SUSȚINERE A CASELOR DE COPII DIN ALBA IULIA

Pe parcursul lunilor iulie și august, membrii Cluburile Leo și Lions din Alba Iulia au vizitat două case de copii din oraș cu care avem un parteneriat de ani de zile și unde au fost donate alimente neperisabile. Sprijinul pe care membrii cluburilor îl acordă acestor copii nu este doar material, deoarece de fiecare dată am petrecut timp cu copiii, ne-am jucat cu ei, am povestit, și am încercat să aflăm cât mai multe despre ei.

PROIECT DE CONȘTIENTIZARE A IMPORTANȚEI MONUMENTELOR ISTORICE

actiuni leo 05“Respectă trecutul”

Proiectul de conștientizare a importanței monumentelor istorice realizat este un efort comun al Cluburilor Leo si Lions Alba Iulia și vizează o serie de monumente din județul Alba.

Am făcut la ambele monumente o evaluare a stadiului de degradare a monumentului și am pus câte o placuță cu îndemnul ”Acesta este un monument din sec. XIII – Respectă trecutul ca să poți aprecia viitorul”. A doua etapa va consta in implicarea elevilor din localitatile respective in niste cursuri la ora de dirigentie sau istorie despre importanta monumentelor, specificul lor si potentialul lor pentru comunitatea locala pe termen lung. A treia etapa va consta in organizarea unui concurs cu premii pentru elevi la monumente, cateva curiozitati, lucruri pe care le discutaseram cu ei. A patra etapa va fi un concert de muzica clasica, realizat la fiecare din monumente unde vom invita intreaga comunitate. Scopul este ca aceste monumente medievale sa fie un un loc presarat de amintiri frumoase inca de la o varsta frageda si pe viitor sa fie ingrijite de comunitati. În acest an lionistic, care se desfășoară pe perioada 1 iulie- 30 iunie, am început cu monumentele istorice de la Benic si Sântimbru, iar la anul vor urma Vurpăr si Vinț.

actiuni leo 06GALLERY SALE

Clubul Leo Fortress Alba Iulia în parteneriat cu Clubul Lions Alba Iulia au realizat în data de 11 octombrie un eveniment caritabil marca Asociației “Căsuța cu Zâmbete”, găzduit de cafeneaua Framm’s. Acțiunea a constat în amplasarea unui stand cu obiecte donate care au fost puse în vânzare cu scopul de a strânge bani pentru construirea unei Camere Senzonriale destinată copiilor cu probleme de vedere și autism.

CAMPANIA de constientizare a populatiei cu privire la riscurile automedicatiei

actiuni leo 10„NU orice antibiotic distruge orice bacterie”

Cluburile Lions si Leo din Alba Iulia au început o campanie de conștientizare a populației cu privire la folosirea necorespunzătoare a antibioticelor intitulată ”NU orice antibiotic distruge orice bacterie ”. Acțiunea este în desfășurare și până la momentul actual ni s-au alăturat o serie de farmacii, cabinete medicale și clinici din oraș. Ținta noastră este ca informația să ajungă la cât mai multe persoane și pe această cale invităm și alte cluburi Leo si Lions să ni se alăture în acest demers atât de necesar pentru conștientizarea pericolelor utilizării necorespunzătoare a antibioticelor.

actiuni leo 11LEO HALLOWEEN PARTY

Cu ocazia sărbătorii de Halloween, “leuții” clubului de voluntariat non-guvernamental Leo Fortress Alba Iulia au organizat pe data de 31 octombrie un eveniment cu scop caritabil în colaborare cu Art Caffe Downtown.Tinerii membrii ai clubului plini de entuziasm au apelat la alți tineri, dornici de distracție, dar mai ales plini de dorința de a ajuta, care s-au deghizat și au contribui la strângerea unei sume de bani ce a stat la baza acțiunilor caritabile organizate în cele din urmă de către club.În urma petrecerii toți cei prezenți au avut parte de o seară de neuitat și de multe surprize.

actiuni leo 14PROIECTUL DE INTERNSHIP

Proiectul a fost organizat de către Clubul Lions Alba Iulia în parteneriat cu membrii Clubului Leo Fortress Alba Iulia, vizând un număr de 25 de tineri care au prilejul de a se orienta profesional cât și de a se cunoaște mai bine cu membrii Clubului Lions Alba Iulia.

Tinerii au fost grupați în mai multe grupe după care au vizitat birourile celor de la Lions Alba Iulia, acestea reprezentând diferite domenii precum transport marfă și logistică, farmacie, informatică, design și grafică, scriere de proiecte și organizare de evenimente, proiectul urmând să se deruleze și în luna ianuarie vizând domeniile de activitate în arhitectură, instalații și dezvoltare imobiliară și construcții.

actiuni leo 19“VINo sa incalzesti un suflet!”          

Încă din anul 2012, “leuții” albaiulieni organizează în preajma Zilei Naționale, un stand cu vin fiert , ceai cald și cafea cu scopul de a strânge o sumă de bani pentu un suflet neajutorat.

În acest an a avut loc cea de-a treia ediție a acțiunii „VINo să încălzești un suflet!” care de-a lungul anilor s-a bucurat pe deplin de sprijinul și dorința dumneavoastră de a ajuta. Anul acesta tinerii membrii ai clubului Leo Fortress au fost alături de micuțul Murariu Gabriel, un baiețel de 11 ani cu probleme de auz, care nu se poate bucura pe deplin de minunățiile ce-l înconjoară, având nevoie ca aparatul său auditiv să fie înlocuit, iar toate acestea nu ar fi fost posibile fara implicarea cluburilor de voluntariat Leo Cozia Râmnicu Vâlcea, Leo Young Spirit Timișoara, Leo Bucovina Suceava, și a Fundației Comunitare Alba.

actiuni leo 24CONCERTE DE MUZICĂ CLASICĂ

  • Concertul susținut de Orchestra de Cameră a Județului Alba în parteneriat cu Cluburile Lions si Leo Fortress Alba Iulia.
  • Concertul de excepție ”Între două lumi” din data de 28.11.2014 la care Cluburile Lions si Leo Alba Iulia au avut onoarea de a fi parteneri.
  • Cluburile Lions si Leo Fortress din Alba Iulia sunt parteneri ai Orchestrei de Cameră a Județului Alba, care a susținut un extraordinar concert de Craciun alături de corul Facultații de Teologie din Alba Iulia și soprana Daniela Vlădescu.

actiuni leo 29“DAR DIN DAR”

  • Acțiunea a devenit o tradiție pentru membrii Clubului Lions și Leo Fortress din Alba Iulia, fiind realizată, în fiecare iarnă, din 2007, și sprijinită de Clubul Lions Lippstadt din Germania.
  • Cluburile susțin anual cu alimente familii nevoiașe și case de copii din județul Alba, anul acesta fiind al șaptelea an al proiectului ”Dar din dar” desfașurat de aceștia. Iarna aceasta membrii cu spirit de echipă și dorința de a ajuta sprijină aproximativ 100 de familii defavorizate care vor primi alimente neperisabile, dulciuri și produse de igienă personală.
  • Primirea oficială a președintelui Clubului Lions Alba Iulia, Mihail David de către primarul orașului Lippstadt și membrii Clubului Lions Lippstadt.

Strângerea alimentelor la REAL de către Clubul Lions din Lippstadt, care vor ajunge la casele de copii și persoanele nevoiașe din Alba Iulia și împrejurimi.

Pregătirea pachetelor care vor fi împărțite caselor de copii și persoanelor nevoiașe din Alba Iulia și împrejurimi.

actiuni leo 33Împărțirea alimentelor la casele de copii și persoane nevoiașe din Alba Iulia și împrejurimi.

Este de menționat că LEO este acronimul pentru Leadership, Experience, Opportunity. ”Leuții” au ca scop convingerea comunității din care trăiesc, ca fiecare membru al acesteia poate să contribuie la bunăstarea celorlalți. Organizația este alcătuită din tineri voluntari dedicați comunității.

Prin acțiunile desfășurate și evenimentele organizate, marea familie a Cluburilor Leo Fortress și Lions Alba Iulia își dorește să aducă un zâmbet și speranță pe chipurile și în inimile celor cu care viața a fost mai puțin darnică și totodată încurajează protejarea și prețuirea societații în care trăim. Cluburile Leo Fortress și Lions Alba Iulia vă mulțumesc pentru sprijinul și încrederea acordate în tot acest timp și speră că veți fi alături de ei și în viitor.

Activitatea celor de la Leo Fortress Alba și Clubul Lions Alba Iulia o puteți vedea prin intermediul paginilor de facebook dedicate celor 2 cluburi:

https://www.facebook.com/LeoFortressAlba

https://www.facebook.com/clubullions.albaiulia

Cluburile Lions și Leo Fortress Alba Iulia vă urează un An Nou plin de bucurii și împliniri!

Despre Redacția ProAlba 41107 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*