Un tânăr din Zlatna reprezintă România la Campionatul Mondial de Atelaje Trase de Câini. Bonus, filmări SPECTACULOASE!

Ioan Alexandru Achim, din Zlatna și Daniel Marius Tentiș, din Carei, vor reprezenta, în premieră, România la Campionatul Mondial de Atelaje Trase de Câini, competiție care va avea loc în Samorin, Slovacia, în perioada 16-18 noiembrie 2018.  Ei vor forma două echipe, una la “scooter” (atelaj pe două roți), cu doi câini din rasa Husky Siberian (Ioan Alexandru Achim cu Snowforce’s Krocky și G-Pont Arch-Southmountain-aka Lucky) și cealaltă la “bikejorin” (bicicletă), cu un câine din rasa Malamut de Alaska (Daniel Marius Tentiș cu Antonius King). În total, la această competiție, țara noastră va fi reprezentată de 7 echipaje, dintre care două sunt din Zlatna. 

În clipa de față, Asociatia Snow Wolves Trascau Zlatna, club înființat de către Alexandru și Daniel este în proces de înființare , așa că cei doi vor merge la Campionatul Mondial din partea Clubului Sportiv Sleddog din Bistrița-Năsăud, singurul club din România afiliat la WSA (World Sleddog Association).  De asemenea, în sezonul trecut, Ioan Alexandru Achim și Daniel Marius Tentiș au luat parte la 4 concursuri desfășurate la Ciumani, Pasul Tihuța, Belis și Hargita Bai, unde au prins, mereu, podiumul, și la Beliș, unde locul 1 a fost  adjudecat de către Alexandru.

“Dragostea de munte, frumusețea iernilor ne-a împins spre aceste rase nordice. Primul câine a fost luat în 2012, ca și companion.  În 2015 a apărut al doilea câine iar din 2015 ne-am completat echipele având un număr de 10 câini (6 husky siberian și 4 malamuți de Alaska) de toate vârstele (juniori, veterani și tineri în toată puterea).”, ne-a declarat zlătneanul Alexandru Ioan Achim, care a ținut să mulțumească, pe această cale, Asociației Chinologice Bistrița Năsăud pentru sprijinul acordat de-a lungul celor 3 ani de activitate chinologică.

Alexandru Ioan Achim a mai precizat că unul dintre câinii pe care îi deține în prezent, la Zlatna, a apărut într-un spot publicitar, pentru Coors Beer, filmat la Bâlea Lac, alături de celebrul  Jean-Claude van Damme.

Despre Redacția ProAlba 37654 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*