La data de 06 octombrie 2019, în jurul orei 20,00, Poliția Municipiului Sebeș a fost sesizată, prin 112, cu privire la faptul că, în fața unui local public din localitatea Vingard, un bărbat a fost agresat. Din primele cercetări efectuate de polițiștii deplasați la fața locului a rezultat că, pe fondul unui conflict mai vechi, între un bărbat de 40 de ani și unul de 45 de ani, ambii din comuna Șpring, cel de 45 de ani ar fi distrus geamul autoturismului celui de 40 de ani și i-ar fi aplicat acestuia din urmă o lovitură, cu o furcă, în zona capului, provocându-i leziuni minore, fără a fi necesară acordarea de îngrijiri medicale. Față de agresor, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere, urmând ca în cursul zilei de azi, 7 octombrie, să-l prezinte în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Sebeș, pentru dispunerea măsurilor legale.
Articole asemănătoare
Marius Hațegan (CJ Alba): Două drumuri, distruse de camioanele de mare tonaj, vor fi reabilitate complet
Drumul județean Berghin – Secășel – Ohaba și Drumul județean Roșia de Secaș – limita cu județul Sibiu, distruse de camioanele de mare tonaj, vor fi reabilitate complet. După finalizarea lucrărilor, vom lua măsuri drastice împotriva …
Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat la Alba Iulia și Drâmbar. Vezi străzile pe care va fi oprită furnizarea!
Pentru efectuarea unor lucrări specifice, Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar serviciul de distribuție a gazelor naturale miercuri, 17 noiembrie, între orele 8-15, în localitățile: Bărăbanț, pe străzile: Palade Emil George, Lupeni, Aluniș, Cabanei, …
Două decese la persoane depistate pozitiv și peste 150 de infectări, în ultimele 24 de ore. Precizări din partea DSP Alba
Date statistice COVID-19 din 30.07.2022: -Total persoane confirmate: 55625 -Cazuri noi în ultimele 24 h: 157 -Total persoane vindecate: 53235 -Total decese: 1296 –Decese in ultimele 24 h: 2 (1. Barbat, 81 de ani, din …
Fii primul care comentează