Deputat PSD Radu-Marcel Tuhuț: Apel pentru sprijinirea producătorului român: Unitățile statului în care se se consumă alimente ar trebui să cumpere doar produse autohtone

România și producătorii români au nevoie de adoptarea unei legi care să confere întâietate achiziționării produselor autohtone în toate unitățile statului în care se prepară mâncare, precum unități militare, spitale, cantine sociale, unități de învățământ, penitenciare și altele asimilate acestora. Alianța PNL și USR-PLUS se opune însă, în mod nejustificat, unui asemenea act normativ.

Am votat și susținut această propunere legislativă în Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților însă, din păcate, ea nu a primit sprijin din partea alianței PNL și USR-PLUS. Mă văd, astfel, nevoit să fac un apel public la toți parlamentarii, indiferent de culoarea politică, să reevalueze prioritățile naționale în domeniul agricol și al industriei alimentare. PSD va relua demersurile de sprijinire a producătorilor autohtoni, fie că vorbim de sectorul agricol, industria procesării cărnii și laptelui, producerii produselor de panificație sau a altor tipuri de alimente. Prin lege trebuie prevăzut faptul că elevii consumă la școală mere românești, pacienții – carne din producția autohtonă, vârstnicii din aziluri – lapte și brânzeturi de la procesatorii locali, iar lista poate continua.

Produsele autohtone trebuie să aibă prioritate, inclusiv pentru susținerea economiei românești, și doar dacă acestea nu există în stocul producătorilor noștri trebuie achiziționate produse din alte surse. Dacă toate structurile prin care se asigură consum colectiv de hrană vor achiziționa doar produse alimentare fabricate în România, din materii prime românești, producătorii români nu vor mai rămâne cu producția nevândută.

Putem depăși această criză sanitară, precedată de una economică, doar prin unitate, iar sprijinirea fermierilor și producătorilor români, de orice fel, este de importanță națională.

Cu stimă,

Deputat Radu-Marcel Tuhuț

Despre Redacția ProAlba 37793 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*