Alba: Sute de firme și mașini au fost controlate, pentru a vedea dacă sunt respectate măsurile impuse de starea de alertă

În ultimele două zile, au fost verificați 102 agenți economici și 287 de mijloace de transport, în cadrul acțiunii care vizează modul în care sunt respectate normele legale impuse pe perioada stării de alertă. Controalele, organizate sub autoritatea prefectului, vor continua .

Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba împreună cu efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba, polițiști locali, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Unirea, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică, Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor şi Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, au continuat activitățile de verificare privind respectarea normelor legale impuse în contextul situației actuale.

Astfel, în ultimele 42 de ore au fost verificați 102 agenți economici cu privire la respectarea măsurilor de protecție sanitară și a celor de distanțarea socială, în zonele aglomerate de pe raza administrativ-teritorială a județului Alba.

De asemenea, au fost verificate 297 de mijloacele de transport, pentru conștientizarea  cetățenilor cu privire la importanța respectării regulilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

În urma controalelor au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, din care 9 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală potrivit Legii 55/2020 și 3 la Legea 61/1991 pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice. Reamintim cetățenilor recomandarea de a respecta măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică, pentru a-și proteja propria sănătate și viață dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.

Despre Redacția ProAlba 37784 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*