Zece inculpați din cadrul grupării specializate în orperațiuni ilegale cu substanțe psihoactive au fost arestați de Tribunalul Alba

tribunal albaZece inculpați din gruparea specializată în trafic de substanțe psihoactive au fost arestați, joi, 24 martie 2016, pentru o perioadă de 30 de zile, de Tribunalul Alba, care a admis propunerea formulată de DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia.

„În data de 24 martie 2016, Tribunalul Alba a admis propunerea formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia de arestare preventivă a inculpaţilor  O.C., R.A.D., M. A. O., P. M. S., A. I. – G., M. C. V., D. G. V. A., B.A. D., C. S. şi M. C. M. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 24.03.2016, până la data de 22.04.2016 inclusiv”, se arată în comunicatul Tribunalului Alba.

Hotărârea Tribunalului Alba nu este definitivă fiind atacată cu contestaţie de către inculpaţi. Competenţa de soluţionare a contestaţiei revine Curţii de Apel Alba Iulia.

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia și ai Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au destructurat o  grupare infracţională organizată, specializată în operaţiuni cu substanţe psihoactive. 74 de persoane urmează să fie conduse la audieri.

 La data de 23 martie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Alba Iulia au efectuat 19 percheziţii domiciliare, în judeţele Alba, Hunedoara şi Cluj, pentru destructurarea unei grupări infracţionale organizate, specializate în operaţiuni ilegale cu substanţe cu efecte psihoactiv.

 Din cercetări a reieşit că, în perioada 2015 – 2016, cei doi lideri ai grupării, ambii din municipiul Alba Iulia, ar fi constituit un grup infracţional organizat, la care ulterior ar fi aderat şi alte persoane, în scopul preparării şi comercializării substanțelor cu efecte psihoactive. Aceştia ar fi procurat, din străinătate, materia primă folosită la fabricarea substanţelor interzise, iar ulterior le-ar fi preparat, în mod artizanal, într-un laborator improvizat. Ar fi obţinut astfel substanţe cu efecte psihoactive, pe care le-ar fi pulverizat pe plante uscate şi mărunţite şi pe care le-ar fi porţionat în plicuri cu o greutate medie de un gram. Membrii grupării ar fi comercializat substanţele astfel obţinute în judeţele Alba, Cluj şi Hunedoara. Pe parcursul cercetărilor, poliţiştii au descoperit aproape 2 kilograme de substanţe folosite pentru obținerea produselor finite, acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.La sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Alba Iulia, vor fi conduse 74 de persoane, din care 16 sunt bănuite de trafic de droguri de risc și operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Acţiunea se desfăşoară cu sprijinul poliţiştilor  din structurile de combatere a criminalităţii organizate din Hunedoara, Sibiu şi Cluj-Napoca, precum şi al poliţiştilor  din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba şi al jandarmilor. Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţei Române.

Poliţia Română avertizează cu privire la pericolul consumului de substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, denumite generic etnobotanice. Aceste substanțe sunt obţinute în laborator si acționează direct asupra sistemului nervos central, putând avea consecinţe ireversibile.

Despre Redacția ProAlba 37461 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*