Desfășurare de forțe pentru găsirea copilului căzut în râul Mureș

Forțele de intervenție au fost suplimentate cu încă 6 subofițeri. La momentul de față intervin 24 de pompieri militari cu 6 autospeciale de interventie și 2 barci pneumatice atat pe uscat cât și pe apă pentru căutarea băiatului, a anunțat ISU, duminică, la ora 19.30.

Din informațiile pe care le deținem, persoana căzută în râul Mureș e un băiat de 15 ani. Se pare că acesta ar mai fi fost însoțit în zona respectivă de alți doi tineri și că, la un moment dat, ar fi vrut să se spele în apa râului și ar fi căzut.

În jurul orei 18.40, căutările erau în plină desfășurare, iar ISU a transmis următoarele: „la momentul de față se acționează pentru căutarea  minorului în albia Râului Mureș, cât și pe ambele maluri ale acestuia. Totodată, au fost constituite 3 echipe de căutare/observare directe de pe mal și 1 echipaj cautare – salvare cu barca pe Râul Mureș. Interventia este coordonată la față locului de către Inspectorul Șef al ISU Alba. Forțele si mijloacele de intervenție  prezente la momentul de față la locul solicitării sunt următoarele: 1 Autospecială Scafandri cu Barcă Pneumatică, 1 ASAS, 1 Descarcerare, 1 APIC 1 EPA – 2 ofițeri, 15 subofițeri. Din ordinul Inspectorului Șef al ISU Alba a fost dispusă suplimentarea personalului aflat in tură libera și intervenția cu încă o Barcă pneumatică de la Detașamentul de pompieri Aiud. Din primele informații este vorba de un băiat, 15 ani, din Alba Iulia.”

ȘTIREA INIȚIALĂ

Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine, duminică, în jurul orei 17.45, pentru căutarea-salvarea unei persoane, în zona pontonului din Partoș, din municipiul Alba Iulia. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre o posibila persoana căzută în Râul Mureș. Misiunea este în dinamică, revenim cu detalii. Forțe alocate: 1ASAS,  1 Autospeciala Scafandri, Barcă pneumatica și 1 EPA, transmite ISU Alba.

Despre Redacția ProAlba 37549 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

1 Comment

  1. Unde sunt scafandrii?se pregătesc de defilare,poze etc aducerii sa caute ca de aceea se numesc scafandrii asta le e meseria nu sa pozeze si sa defileze in barca

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*