„VREAU SĂ SLĂBESC!” – de la Dorință la Reușită

geaninaPentru că societatea în care trăim este caracterizată de viteză și nerăbdare, mereu căutăm cele mai simple modalități de a ne îndeplini obiectivele. Iar remodelarea corporală nu este o excepție. Esti hotărât să începi un program de slăbire și să-ți schimbi viața, dar înainte de a porni pe un drum pe parcursul căruia vei întâlni destul de multe piedici, trebuie să îți găsești forța interioară și determinarea de a continua, în ciuda obstacolelor. E drum lung și, uneori, anevoios. În special dacă nu ne informăm cum trebuie înainte de a demara „procesul de slăbire”. Dacă, în schimb, renunțăm la dietele după ureche, la înfometare și la sedentarism, este foarte posibil să reușim mai ușor decât ne închipuim. Dacă și tu ți-ai spus de nenumarate ori „Vreau să slăbesc!”, dar ai ramas la stadiul de dorință, este foarte posibil să te regăsești în rândurile de mai jos!

„Vreau sa slăbesc, dar …nu pot.” Știu că, la început de drum, este imposibil să vezi luminița de la capătul tunelului, și știu că sunt foarte multe exerciții pe care efectiv nu le poti face. Nu ai rezistența fizică sau starea psihică necesară, dar sfatul meu pentru tine este să începi cu ce poți face.Urăști abdomenele dar îti place să sari coarda? Nu ești pregătită să alergi dar adori plimbările lungi în parc? Foarte bine! Începe cu activități ușoare, distractive și vei vedea cum, încet, încet dragostea față de mișcare va ieși la suprafață și viața ta se va schimba.

„Vreau să slăbesc, dar … nu știu ce să fac.” Nici nu ai cum, dată fiind supraabundența de informații referitoare la diete și slabire de pe internet. Este foarte posibil să te deruteze decât să te ajute. Ce poți face? Ideal este să consulți un nutriționist și să începi un antrenament la sală, sub supravegherea unui instructor. Iar dacă nu îti poti permite, pentru moment, poți discuta cu persoane care au reușit și care îți pot da sfaturi valoroase. De asemenea, te poți informa din surse de încredere, fie ele online sau nu. Important este să ai răbdare. Pasul cel mare (și cu adevărat dificil!) l-ai facut deja: te-ai decis că e timpul să-ți schimbi stilul de viata!

„Vreau să slăbesc, dar… cine mă ajută?” Da, sfaturile unui nutriționist sau ale unui antrenor sunt esențiale, dar nu trebuie sub nici o formă să pui tot greul pe umerii lor. Nu te aștepta la minuni din partea celorlalți, totul stă în mâinile tale, tu ești primul care trebuie să te ajute; rezultatele vor fi direct proporționale cu voința și cu dorința de a reuși. Nu cu numărul de diplome sau anii de experiență ai profesioniștilor care te ajută.

 „Vreau sa slabesc, dar nimic nu functioneaza!” Ok, ai început să mănânci sănătos și să faci mișcare, ai dat jos câteva kilograme și, la un moment dat, progresele au încetat. Ceea ce experimentezi este faza de platou și este ceva perfect normal: corpul tău s-a obișnuit cu noul stil de viață, iar tu trebuie să-l provoci sau, cu alte cuvinte, să aduci îmbunătățiri în plus dietei tale, să crești timpul dedicat mișcării sau intensitatea exercițiilor fizice.

„Vreau sa slăbesc, dar nu pot călca într-o sală de fitness.” Ți-e rușine de kilogramele în plus? Ți-e teamă că nu vei face față exercițiilor propuse de antrenor? Nu crezi că vei găsi înțelegere și ajutor de la persoanele de la sală (antrenori și clienți deopotrivă)? În primul rând, o sală de fitness nu este un podium, și nici persoanele din ea nu sunt modele (așa cum vedem, de cele mai multe ori, la televizor sau pe internet), acesta fiind motivul pentru care multe dintre ele vin la sală. Iar dacă unele arată extraordinar… ei bine, ghicești de ce? În al doilea rând, rolul unui antrenor este să îți propună un antrenament în funcție de obiectivele și de forma fizică în care te afli. El îți va sugera cele mai eficinete exerciții, pentru ca experiența ta la sală să fie una cel puțin agreabilă. În ceea ce privește atitudinea celorlalți din sală, vei constata cu stupoare cât de prietenoase, întelegătoare și dornice să te ajute pot fi unele persoane care au trecut prin ceea ce treci tu acum. Persoane care știu cât de dificili sunt primii pași și cât de mult contează o încurajare.

În speranța că acest articol (care conține și informații utile din partea TopFitness)   te-a motivat să nu renunți la dorința ta de a slăbi și de a avea trupul dorit, îți doresc mult succes și… curaj! Chiar nu ai ce pierde, decât kilogramele în plus.

Geanina Nebunu

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*