
Champions League 2023/2024 a ajuns la start cu meciurile din faza grupelor și toată lumea țintește calificarea în marea finală programată la data de 1 iunie 2024, pe legendarul stadion Wembley din Londra.
Considerat „Casa fotbalului” din Marea Britanie, acest stadion a găzduit o mulțime de meciuri de poveste. Va fi pentru a opta oară în istorie când o finală de Champions League are loc pe Wembley. În formatul UEFA Champions League s-au mai disputat două finale, în 2011 și 2013.
Prima finală găzduită datează din 1963, când AC Milan a învins Benfica, scor 2-1. Ajax are și ea amintiri plăcute de pe Wembley, deoarece a câștigat acest trofeu în 1971, după ce a învins-o pe Panathinaikos. Și FC Barcelona a câștigat prima cupă europeană aici în 1992, după succesul cu 1-0 contra celor de la Sampdoria în prelungiri. Catalanii mai au o victorie pe Wembley din 2011, după ce au trecut de Manchester United cu 3-1. În ultima finală organizată pe acest stadion, Bayern Munchen a învins Borussia Dortmund cu 2-1 în 2013.
Vechiul stadion Wembley a fost inaugurat în 1923, însă a fost dărâmat, iar actuala arenă datează din anul 2007 și este una dintre cele mai tari din tot sportul. A fost o investiție de aproximativ 789 de milioane de lire sterline, adică peste 1.2 miliarde de lire sterline ajustând inflația din zilele noastre. Stadionul are o capacitate de până la 90 de mii de locuri și se remarcă și printr-o arcadă denumită Wembley Arch, care ajunge până la o înălțime de 134 de metri.
Stadionul a găzduit opt meciuri de la EURO 2020, inclusiv finala pierdută de Anglia contra Italiei, o mare dezamăgire pentru fanii britanici. În mod tradițional, aici sunt organizate și meciuri din Cupa Angliei și Cupa Ligii, dar și gale de box.
O echipă britanică e favorită să câștige trofeul Champions League pe Wembley
Cu siguranță reprezintă o motivație în plus pentru echipele din Marea Britanie să ajungă să dispute finala de pe Wembley. Iar valoarea grupărilor din Regatul Unit este evidențiată și de cotele la pariuri pe Liga Campionilor, acolo unde Manchester City e văzută cu prima șansă la câștigarea trofeului, în timp ce Arsenal este a patra favorită.
Cotele la câștigarea Champions League 2023/2024:
- Manchester City – cota 3.25
- Bayern Munchen – cota 6.50
- Real Madrid – cota 8.00
- Arsenal – cota 12.00
- FC Barcelona – cota 15.00
Grupele Champions League 2023/2024:
- Grupa A: Bayern, Manchester United, Copenhaga, Galatasaray
- Grupa B: Sevilla, Arsenal, PSV Eindhoven, Lens
- Grupa C: Napoli, Real Madrid, Braga, Union Berlin
- Grupa D: Benfica, Inter, FC Salzburg, Real Sociedad
- Grupa E: Feyenoord, Atletico Madrid, Lazio, Celtic
- Grupa F: PSG, Borussia Dortmund, AC Milan, Newcastle
- Grupa G: Manchester City, RB Leipzig, Steaua Roșie, Young Boys
- Grupa H: Barcelona, FC Porto, Șahtior, Antwerp
Pe Wembley sunt organizate adesea și concerte
Wembley nu reprezintă doar un stadion pe care fanii fotbalului își doresc să ajungă. Acest stadion este cunoscut și pentru faptul că găzduiește concerte ale unor artiști de top. De-a lungul ultimilor ani, aici au concertat AC/DC, Coldplay, Madonna, Beyonce, U2, Metallica, One Direction, Adele, Bon Jovi și George Michael. De altfel, cel care a organizat primul concert de pe noul stadion Wembley a fost George Michael, pe data de 9 iunie 2007, deși inițial a fost anunțat Bon Jovi.
Tot pe stadionul Wembley au loc și concerte care susțin diverse cauze, cum ar fi combaterea schimbărilor climatice. Este, așadar, un stadion cu o istorie aparte, folosit de britanici în mai multe moduri, totul pentru ca cei care îl vizitează să se simtă bine.
Fii primul care comentează