În noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza orașului Câmpeni, zona Certege, Coasta Vascului, pe un drum forestier, un autoturism de teren, în care se aflau patru persoane, s-a răsturnat într-o râpă.
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că BVT, un tânăr de 28 de ani, din Câmpeni, în timp ce conducea mașina respectivă, a pierdut controlul volanului iar mașina a căzut în râpă, de la circa 60-70 de metri, într-o zonă împădurită.
În urma accidentului, un tânăr de 23 de ani, pasager în autoturism, a fost rănit grav și a decedat, iar doi tineri, ambii de 26 de ani, au fost răniți ușor. Potrivit declarațiilor celor doi tineri răniți ușor, după producerea accidentului, șoferul ar fi părăsit locul faptei. A fost căutat pe parcursul nopții, dar nu a fost găsit. Căutările au fost reluate sâmbătă dimineața iar șoferul a fost găsit de o patrulă formată din politiști și jandarmi, în timp ce se deplasa pe un drum în zona Valea Bistrei. A fost transportat la spitalul din Câmpeni, întrucât acuza dureri. Cercetările sunt continuate.

Fii primul care comentează