Iată-ne şi în preajma alegerilor pentru Parlamentul Europei. Un eveniment de largă rezonanţă pe bătrânul continent. Clopotele bat deja în dungă şi marile catedrale înalță spre cer rugile lor de bronz în speranţa unor vremuri mai bune… Am ieşit sau n-am ieşit din criză? Avem sau nu avem probleme financiare? Sunt băncile capabile să absoarbă „şocurile” unor viitoare vremuri de răstrişte? Cine învârte marile finanţe ale lumii şi cât de „curate” sunt acestea? Unde se stochează imensele sume provenite din droguri, prostituţie, contrabandă? Dar banii din paradisurile fiscale cine-i contabilizează? Noii „trader-i” internaţionali care practică o politică economică atât de agresivă (ca să nu-i spunem speculă) căror legi se supun? Apoi Rusia! Ce vrea Rusia? Un stat imens aflat în tranziţie către ce? Economia aflată la mâna statului şi a câtorva oligarhi sprijiniţi de Kremlin, este epicentrul unui cutremur care se va declanşa încet încet şi va cuprinde cât? Duma de Stat însă sărbătoreşte anexarea Crimeei şi încurajează destrămarea Ucrainei. G8 devine G7 prin eliminarea Rusiei şi se pregătesc sancţiuni economice care vor tulbura şi mai mult apele Europei.
Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la „izbucnirea” primului război mondial şi 75 de la declanşarea celui de-al doilea. Cifre rotunde, „jubilee” de tristă amintire pentru omenire. Situaţiile sunt oarecum asemănătoare. Lupta pentru sfere de influenţă, pentru pieţe de desfacere este mai acerbă decât oricând. Americanii prea siguri pe ei şi prea încrezători într-un NATO tot mai şovăitor au încercat să reducă sferele de influenţă ale altor state, exportând „celebra democraţie” oriunde s-a putut. Numai că, „imperiul rus”. deşi într-o perioadă de relativă constricţie, împins de reflexele necondiţionate ale marilor puteri şi susţinut din umbră de o Chină duplicitară a început să se opună tot mai tranşant noii ordini impuse de Statele Unite şi blocul NATO. Primul rezultat clar: Siria. Au murit un milion de oameni acolo într-un război fratricid şi nu se mai sesizează nimeni. Oare s-a întors lumea cu josul în sus?
Nu încă, mai sunt câteva picături care vor umple paharul. Au şi venit deja din Crimeea. Pământ ucrainean, recunoscut prin tratate internaţionale, este anexat cu atâta uşurinţă de Rusia, de parcă am fi la autoservire în mall. Oare politica rusească destul de abilă până în prezent s-o fi luat dintr-o dată razna? Actul este similar cu invadarea Poloniei şi mult mai semnificativ decât “atentatul de la Sarajevo”. Ce să credem? Parcă sună a înţelegere… Să se fi înţeles între ele marile puteri? Sau ruşii au dat o contralovitură „Revoluţiei Ucrainene” susţinută cu patos de occidentali?
Dacă ar fi să ne luăm după preziceri ar însemna că a început al treilea război mondial. Dacă ne luăm după calcule acesta ar fi ar trebuit să înceapă. Şi totuşi ceva nu este clar în momentul de faţă: EUROPA UNITĂ. Există cu adevărat? În afara unor proteste formale şi a trei miniştri care s-au deplasat între micul dejun şi prânz până la Kiev n-am văzut mare lucru. Mai debusolată decât oricând Uniunea Europeană se gândeşte mai mult la alegerile parlamentare, la comisiile europene şi la obţinerea majorităţii. În pragul războiului începe „Olimpiada Soţiilor” (adevăratul nume al alegerilor, ştiţi dumneavoastră de ce!) pentru un loc în „Satul de Vacanţa” de la Bruxelles, de altfel locaţie istorică, romantică şi privilegiată. Păcat că n-are ieşire la Mediterana… Un loc în care se dezbat lucruri mărunte, se ia atitudine faţă de tratamentele aplicate „maidanezilor”, faţă de bicarbonatul din mititei şi tehnologia obţinerii palincii de Zalău. Unii parlamentari nici n-au deschis gura într-un mandat întreg iar alţii au sute de interpelări rămase fără rezultat. Asta ne-am dorit noi de la Uniunea Europeană? A, da, era să uit… Ne-am dorit şi nişte „educatori”, un fel de „pedagogi de şcoală nouă” care să ne înveţe cum funcţionează mecanismele democratice şi care după bunul plac să se amestece în treburile noastre interne ca în debaraua bunicilor. Aşa că pe rând ne luăm cateo urecheală ba de la tanti Merkel, ba de la nenea Hollande sau de la baciul Rutte din ţara lalelelor. Puterea europeană (atâta cât mai este) se disipează între grupuri organizate pe partide sau mai ales pe interese. Europa este împărţită între două curente la fel de periculoase: POPULISMUL şi EXTREMISMUL. Politicienii europeni învăţaţi cu manevrele „oculte” de la nivelul partidelor şi al grupurilor de interese aplică ceea ce ştiu şi la Bruxelles… Numai că aici nu merge. Nu merge pentru că aici totul este altfel: putere nu prea există (Europa nu este încă unită, să fim sinceri!), forţele centrifuge tind să rupă echilibrul instabil pe fondul unor nemulţumiri generale, banii se împart după nişte criterii dacă nu populiste, cel puţin ambigue şi câte şi mai câte… Suntem în pragul unei grave conflagraţii mondiale iar statele europene fiecare cu politica sa mai mult sau mai puţin apropiată de Rusia n-au o poziţie omogenă, monolitică chiar, cum ar fi normal pe vremuri de criză. Organizaţia Nord Atlantică nehotărâtă ca deobicei în ultimii ani… Ce să mai înţeleagă omul de rând, alegătorul? Nimic altceva decât că vor creşte taxele, că nu va fi mai bine. Aşa că: „TRĂIASCĂ EUROPA SEMIUNITĂ!”
Dr.Radu Matei Todoran
Fii primul care comentează