Zilele trecute mi-am adus aminte de zilele de liceu. Nu, nu de partea romantică a acelor vremuri, de partea „tehnologică”: ziua în care am văzut şi „chipăit” primul calculator. Groaznică. Un ecran albastru împărţit în două şi cu nişte cuvinte ciudate pe care le treceam dintr-o parte în alta (adică banalul copy paste de astăzi). Emoţii, transpiraţii în momentul în care dădeam o comandă (mai ales alea din MsDos erau totale… „cunoscătorii ştie ce zice”…). Şi zilele acelea au trecut încet-încet, au venit zilele facultăţii, când ne-am împrietenit şi mai bine cu tehnologia, a apărut yahoo-messenger, ne-am făcut primul cont de yahoo, după care sunt sigur că mulţi dintre noi suspină şi nu o să îi uite niciodată poate id-ul pierdut. Pentru că între timp au apărut şi viruşii şi troienii şi alte animăluţe care ne-au „furat” parola de mess, ne-au trecut prin chinurile iadului din care când am ieşit am zâmbit resemnaţi şi optimişti cu gândul că data viitoare o să fim mai atenţi şi etapa asta putem să o considerăm ca pe o curăţenie generală în căsuţa de e-mail.
Apoi au apărut telefoanele mobile. Eu eram pe primul an de facultate când s-a întâmplat minunea şi mi-am creat şi eu nevoia de a avea nevoie de acest obiect:-). Era mare, pătrăţos, ţinea bateria o zi, dar era o chestie formidabilă. Puteam scrie sms-uri, vorbi la primele 3 secunde gratuit (şi bineînţeles plăti facturi imense din cauza depăşirii lor…), era cam tot ce aveam nevoie pentru a comunica oricând şi de oriunde cu cei dragi.
Dar „aventura” nu s-a terminat: au urmat mms-urile, laptopurile, aparatele foto digitale, ecranele tft, televizoarele hdready care au „vestit” apariţia full-hd-urilor care acum se cam termină şi apar cele 3d…soon, on television… Apoi led-urile, telefoanele mai deştepte decât noi, gps-urile, googlephones, facebooks, ebooks, numesoftware versiunea 1.1, 2.1 care acum a ajuns la 154.1 deşi tot pe acolo eşti.
Şi totuşi până unde se merge? Există o limită de nevoie totuşi pentru fiecare dintre noi, nu? Pentru că se pare că pentru cei care inventează „gadjeturili” acestea nu există limite: telefoane care se împachetează pentru ca să le pui nu ştiu unde şi de ce, televizoare din care pleacă dihăniile către tine, căşti pe care atunci când le pui la urechi nu îţi mai auzi nici gândurile, 10000 de cărţi electronice „înghesuite confortabil” într-un aparat al cărui ecran imită hârtia (aici recunosc că simt puţină tentaţie), softuri care fac automat lucrurile pe care mintea noastră obosită (sau relaxată?) de atâta tehnologie nu le mai face.
Mie personal îmi place tehnologia. Tot ce apare nou mă uimeşte. Dar am ajuns la nişte limite la care simt că ceva nu e în regulă. Totul se mişcă prea repede, noua versiune întotdeauna e declarată mai bună decât vechea versiune de acum cel mult un an, deşi sunt sigur că mulţi dintre noi nu simţim nicio diferenţă. Oare nu pierdem esenţa? Nu ne rătăcim cumva? Se poate să ajungem să stăm zile întregi la coadă numai pentru a fi printre primii care îşi cumpără noul model? Da, se pare că se poate, dar până când? Să stăm puţin să medităm la asta. Şi să luăm atât cât trebuie din tot ce apare, nu TOT timpul ULTIMUL model.
Să fim liberi. Liberi de nevoi artificiale, şi fericiţi când trăim in „the real world”.
Acest articol v-a fost oferit de Aristocrat Boutique – unic distribuitor în judeţul Alba al rochiilor de mireasă şi de ocazie marca Mirandi.
Ai ajuns, la un moment dat, să te simți tot mai năpădit(ă) de artificial?
Este extrem de folositoare această senzație.
De ce? Pentru că, de fapt, ceea ce ești tu, și marea majoritate din jurul tău, reprezintă mai mult existența ta fără întregul dat de trup, minte și suflet.
Omul modern, în special cel al ultimilor două decenii, a realizat această evoluție, căreia îi spui artificială, și așa este. Aceasta chiar este evoluție pe deoparte și involuție pe de altă parte.
Din păcate, noi am făcut două mari greșeli. Una este că nu am ținut pasul cu ritmul acestui -artificial- extrem de util, aceasta s-a întâmplat mai ales în țări de felul României, și, doi, pe lângă o minte în stagnare s-a produs o involuție spirituală.
Sufletul a fost tot mai neînțeles.
Se dovedește, că ceea ce înseamnă suflet și spiritual nu este suficient să fie privite doar prin ochiul religiei.
Reprezentanții, sfătuitorii din această lume, care ar putea fi minunată, sunt tot mai mulți cu dar și tot mai puțini cu har.
Sufletul tău a ajuns să fie închis într-o cușcă de spini și sufletul tău plânge cu lacrimi de sânge.
La orice există soluții.
Redescoperă spiritualul, sfărâmă cușca de spini și începe să trăiești în prezent.
Redescoperă-te!
Tu ești unul din cele patru puncte cardinale divine universale.
Alătură-te celorlalte trei – viețuitoarele, vegetalele și mineralele.
Toate acestea te uimesc și te intrigă.
Tocmai acestea trebuie să te liniștească și să te facă să înțelegi, că omul a ajuns, din cauzele de mai sus, un ignorant într-o serie de aspecte ale cunoașterii de sine și nu numai.
Cu drag,
Dumitru Radu Cormoș