Stabil, instabil şi indiferent

Au trecut alegerile locale şi iată că harta ţării s-a “recolorat”. Culorile s-au redistribuit şi parcă un nou echilibru pune stăpânire pe apele fumegânde ale politicii româneşti. Aşa cum ştim însă de la fizică, obiectele se pot găsi în trei stări de echilibru: stabil, instabil şi indiferent. Am putea oare, în cazul politicii, să încercăm să caracterizăm starea de ”echilibru” a partidelor româneşti? Greu, dacă nu chiar imposibil. Pentru că ele şi-au schimbat, pur şi simplu, starea de agregare, unele devenind din corpuri monolitice nişte fluide vâscoase care iau forme noi aşteptând o resolidificare. Dar haideţi, totuşi, să încercăm o astfel de clasificare, fără a avea pretenţia că am realizat o capodoperă:

1. Desigur că PDL-ul, ( Partidul-Stat), este primul care dă semne evidente de nervozitate şi, pe bună dreptate, doreşte să se restructureze, să-şi regăsească identitatea, el trecând în decursul timpului de la stânga socialistă la dreapta conservatoare. Înainte de alegeri işi asuma dreapta eşicherului politic românesc pentru ca, acum, să se găsească tot mai multe voci din interior care să ceară o revenire spre origini. Redefinirea orientării partidului, prin alipirea PLD-ului şi intrarea în joc a unor vedete de tip Stolojan, Stoica, Flutur, se pare că a fost o mutare neinspirată, dacă nu chiar nefericită. Flutur a tot “fluturat” stindardele mai multor funcţii importante, şi-a asumat tot felul de roluri în partid, s-a zbătut dar a revenit la starea sa iniţială,  de “efemeridă”, terminând  sub formă de  pârjoală bucovineană, foarte asemănătoare cu o gogoaşă. Ca forma, desigur. Apoi, avocatul Stoica, pendulând între strălucirea arginţilor furnizaţi de trucurile meseriei şi aspiraţiile sale de a ocupa funcţii politice, a rămas “la bară” şi s-a diluat în afaceri de barou, deşi în urma unor răbufniri de orgoliu se prezenta ca ideolog, strateg şi vizionar. Cel mai interesant personaj a fost, fără îndoială, Teodor Stolojan. O fantasmă ruptă parcă din serialul Dosarele X, un actor grăbit care a interpretat atât de multe roluri incât, la un moment dat, nu se mai putea separa de ele. Pe vremea PDSR-ului a fost prim-ministru. S-a prezentat ca un specialist sigur pe sine, cu mişcări bine dirijate şi studiate, un ”integru fără pereche”. Părea imperturbabil chiar şi atunci când lua cele mai nefericite măsuri împotriva economiei româneşti, aducând-o în pragul disperării. Să nu credeţi că exagerăm, putem chiar să sustinem aceste afirmaţii prin argumente incontestabile:

-acţiunea “Arestarea valutei” a însemnat, de fapt, colectarea tuturor resurselor de devize ale exportatorilor şi mutarea lor în mâinile unor nepricepuţi, dacă nu cumva rău intenţionaţi. Proprietarul valutei devenea guvernul care apoi o redistribuia mai mult după interese particulare decât după nevoi. Atunci s-a umplut ţara de bomboane Boni Bon, Topi Top, săpun Duru sau whiskey contrafăcut. Asta, in timp ce fabricilor li se tăia gazul metan sau le lipseau materiile prime.

-acţiunea “Dobânzi bancare” pusă la cale cu “prestigioasa” participare a Băncii Naţionale a României a însemnat, de fapt, închiderea în următorii doi, trei ani a cel puţin un sfert dintre firmele româneşti. Acţiunea de  “asasinare” s-a făcut peste noapte, în secret, iar dobânzile bancare s-au regăsit dimineaţa de trei ori mai mari. Ce i-a împiedicat oare pe aceşti “vizionari“ economici să anuţe măcar cu câteva săptămâni înainte investitorii de intenţiile lor? Poate le era frică să nu se salveze prea multe firme. Poate le era teamă că nu se mai perfectează tranzacţiile puse la cale de datornicii Băncii Dacia Felix care sperau în nişte afaceri cu zahăr brazilian pentru a-şi mai plăti din datorii. Poate…Ei, dar sub altă mască, de data aceasta de mare expert politic, omul nostru intră în PNL, pe care incearcă să-l dărâme din interior, să producă o implozie care să lase politichia română fără o dreaptă tradiţională.Dacă nu reuşeşte, omul nostru găseşte o soluţie şi se mută în PDL. Între timp, îşi anunţă candidatura la preşedinţia României, îmbracă haina demiurgului şi emite cugetări de larg interes pentru ţara pentru ca apoi, în ultimul moment, să renunţe în favoarea actualului preşedinte. De data aceasta joacă un rol mult mai complex, adică ceva “şic”, ceva între Jeanne D’Arc şi Păcală în satul lui…Nu, n-am nimic cu litera L din alfabet şi nici cu cei de mai sus, am doar o mică nostalgie  cu Feţi Fiţoşi şi Elene Sulfinene pentru că după ce şi-a adăugat  litera respectivă la denumire, PD-ul a început să derapeze pe bandă şi să nască noi şi noi personaje. Avem un exemplu clar de partid în echilibru instabil.

2. PP-DD a fost conceput să reprezinte interesele celor mulţi, celor prea mulţi nevoiaşi din România dar a pornit la drum cu doua mari handicapuri:

–primul este acela că fiind un partid în nume propiu, adică ”Dan Diaconescu”, nu poate fi al poporului ci, în cel mai fericit caz, poporul poate fi tot a lui Dan Diaconescu.

–al doilea handicap este că demersurile sale seamănă prea mult cu predicile neoprotestante iar partidul ar putea deveni încet, încet un cult religios. Puncte de atracţie pentru mulţime sunt nenumărate iar banii promişi, gârla. Cam vechi scenariile iar ciocoii sunt toţi ceilalţi în afară de noi.  Iată însă că se poate trăi şi fără doctrină în politica românească şi chiar şi fără lideri, numai cu poporul. Chiar nea’ Nicu ne spunea că poporul le-a făcut pe toate, poporul dar mai ales nemarginirea lui. În rest, echilibru indiferent. Oricum ai da-o, tot Dan Diaconescu se numeste.

3. În echilibru stabil pare să se găsească USL-ul. Exemplu bun de a fi introdus într-o prelegere de  dialectica: Uniunea a apărut într-un moment în care se impunea, s-a dezvoltat, s-a afirmat cu ajutorul alegerilor locale, se va întări cu ocazia celor generale, pentru ca apoi să se destrame pe parcurs. Două săbii lucitoare pot sta una lângă alta dar nu încap amândouă în aceeaşi teacă. Lucrul acesta este însă confirmat chiar de  către liderii celor două partide care sunt conştienţi de faptul că, doctrinar vorbind, alianţa se impune să fie finită în timp şi spaţiu. În schimb, poate fi un exemplu de bune practici, când două formaţiuni de orientări opuse pot încheia un “gentlemen’s agreement” pentru atingerea unui scop comun şi anume acela de a îndepărta de la putere Partidul-Stat. Apropierea aceasta între un partid de stânga şi unul de dreapta nu a apărut peste noapte, ea a avut antecedente încă din perioada Tăriceanu, când PSD-ul a susţinut respectiva guvernare. Eu cred că toate aceste “jocuri” politice, atunci când sunt puse în interesul democraţiei, sunt benefice. Apoi, sunt sigur că şi dacă partidele respective vor curge în viitor fiecare în vaduri diferite şi vor avea poziţii diferite, respectul va rămâne, amintirea bătăliilor comune va dăinui. Aşa că vom defini echilibrul USL-ului ca fiind “stabil deocamdata”. Aşteptăm însă, cu mare interes, evenimentele urmatoare pentru că s-a terminat o campanie şi începe alta…

Dr.Radu Matei Todoran

PS: N-aş vrea să se creadă ca am vreun “dinte special” împotriva domnului Stolojan dar câteva dintre acţiunile domniei sale au fost hotărâtoare pentru evoluţia societăţii româneşti în ultimii ani.

раскруткакак взломать скайп друга