Slujbă de binecuvântare a casei parohiale din comunitatea păstorită de părintele protopop Teofil Slevaș

Vineri, 21 iunie a.c., în ziua pomenirii Sfinților Mucenici Iulian din Tars și Afrodisie, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent în parohia Alba Iulia – Maieri II. Începând cu ora 12.00, Întâistătătorul Eparhiei noastre, înconjurat de un sobor de clerici, a săvârșit slujba de binecuvântare a noii case parohiale, edificiu amenajat și înfrumusețat în perioada 2022-2024. Începând cu data de 5 octombrie 2021, comunitatea credincioșilor de aici este păstorită de către părintele protopop Teofil Slevaș.

Lucrările de amenajare și înfrumusețare a noii case parohiale s-au desfășurat prin implicarea câtorva buni credincioși și cu sprijinul unor oameni de bine, care și-au conjugat eforturile pentru realizarea acestui obiectiv. În prezent, casa parohială este complet nouă, fiind utilată cu toate cele necesare. La finalul slujbei de binecuvântare, părintele protopop Teofil Slevaș a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor care au sprijinit lucrările efectuate la noua casă parohială, precizează Arhiepiscopia Alba Iulia.

Despre Redacția ProAlba 38461 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*