Luna septembrie are o reverberaţie adâncă şi aparte în sufletul fiecăruia dintre noi, este luna în care, de când mă ştiu, începe şcoala! Nu mă voi referi la problemele legate de „logistica” ce incumbă acest început…sunt multe şi dureroase…din păcate…este plină mass-media de problematica aceasta. Vreau să fiu doar un simplu „meditativ al problemei”, având nădejdea şi speranţa că voi reuşi să-l fac pe cititorul acestor rânduri să retrăiască, cumva, primii lui ani de şcoală… Da, există mitul eternei reîntoarceri la origini, la propria-ţi copilărie…ştiu, nu toţi o facem cu o imensă şi o nedisimulată bucurie, sunt mulţi, din varii motive, care vor ca „igiena uitării”să acţioneze…este un demers zadarnic, copilăria cu toate ale ei, rămân întipărite în substratul nostru cel mai intim pentru vecie…
De aceea, iubite cititor, mi-aş permite să-ţi răscolesc memoria cu câteva întrebări:
Care este cea mai veche amintire a ta? Să fie a ta şi nu preluată, indusă sau filtrată de către alţii!
Îţi aminteşti de prima ta zi de şcoală? Cine te-a însoţit, strângându-ţi mâna ta micuţă şi ducându-ţi ghiozdanul?
Ai mai păşit în ultimii ani, pragul primei tale şcoli? Mai ştii ceva de primul tău dascăl?
Simţi uneori nevoia unei reîntâlniri cu primii tăi colegi de şcoală?
Ţi-a influenţat un învăţător sau un profesor propriu-ţi drum în viaţă?
Eşti atât de „dezrădăcinat” încât te-ai desprins total de fosta-ţi şcoală, şi de tot ce presupune ea?
Doar tu, răscolindu-ţi trecutul, poţi da răspunsurile prezentului!
Se vorbeşte şi se scrie mult despre aşa numita „bucurie a începutului” în fiecare activitate umană, iar ca profesor cu „oareşce” vechime la catedră-33 de ani!-, am încercat şi cred că am şi reuşit, să înving stereotipia şi rutina începutului de şcoală, având în vedere câte astfel de „începuturi” trăieşte un dascăl în intreaga-i viaţă, de la propria-i grădiniţă şi până la inevitabila-i retragere… Nu este un demers uşor, dimpotrivă chiar…eşti tentat de multe ori să te pui pe „pilot automat”, iar situaţia să se rezolve de la sine…in fond, „pantha rei”-totul curge-… Aş zice că este de-a dreptul o impietate o asemenea atitudine a dascălului faţă de elevii lui…ea duce inevitabil la plafonare, la detaşare, la „urâţenie” sufletească… Nu sunt nici pe departe un optimist incorigibil, dar niciun pesimist fatalist…tocmai de aceea cred că bucuria începutului de şcoală, nu poate fi umbrită de nimeni şi de nimic, ea a fost sau este un moment unic pentru fiecare dintre noi! Pentru mine personal, anul acesta are o semnificaţie aparte. Nepoţelul meu Horaţiu îşi începe „cariera şcolară”, trecând pragul Şcolii Gimnaziale „Ion Agârbiceanu”, şcoală unde îmi desfăşor activitatea… emoţiile acestui început sunt pe masură…d-ra înv. Viorica Rusu, ce va fi „părintele spiritual” al clasei pregatitoare, mi-a fost elevă, aşa cum mi-au fost şi câţiva din părinţii viitorilor colegi ai lui Horaţiu… Olivia, Richard, ş.a.! Să nu uităm că pista de decolare spre alte înălţimi a copilului se numeşte simplu, ŞCOALĂ, iar primul lui pas făcut acolo, este mai important decât pasul făcut de Neil Armstrong pe Lună.
prof. Nicolae Andron
Fii primul care comentează