La data de 4 septembrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia s-au sesizat, din oficiu, cu privire la faptul că, în seara zilei de 28 august 2024, un minor în vârstă de 12 ani, din Alba Iulia, în timp ce se afla pe un teren de sport aflat în incinta unei școli gimnaziale, a suferit leziuni la o mână din cauză că o poată de fotbal s-ar fi desprins din sistemul de fixare.
Minorul a ajuns la spital unde a primit îngrijiri medicale, iar incidentul nu a fost sesizat poliției.
În legătură cu acesta, sunt efectuate cercetări, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și pentru a se stabili toate împrejurările în care s-a produs, a transmis, sâmbătă, Biroul de presă al IPJ Alba.

Fii primul care comentează