”Season best” pentru Ana Rodean, la Campionatele Mondiale de Atletism din Statele Unite!

Ana Rodean, sportiva CS Unirea Alba Iulia, a avut o evoluție foarte bună în proba de 35 de kilometri marș a Campionatelor Mondiale de Atletism – competiție desfășurată în perioada 15-24 iulie la Eugene, Oregon – Statele Unite ale Americii. Mărșăluitoarea noastră s-a clasat pe locul 26, cu timpii 3:01:29, reușind cel mai bun record personal sezonier (din acest an) – ”season best”. 

La proba de 35 de kilometri marș a concurat și cealaltă sportivă a CS Unirea Alba Iulia, Mihaela Acatrinei, care a avut o evoluție excelentă, însă a fost nevoită să se oprească înainte cu câțiva kilometri de linia de sosire din cauza că i s-a făcut rău (probleme medicale).

Prin acest rezultat, Ana Rodean și-a îmbunătățit cea mai bună clasare, în această probă, la un Campionat Mondial, chiar și în condițiile în care în acest an a participat la foarte multe concursuri, ceea ce a redus timpii de pregătire și recuperare. 

Sportivele noastre, pregătite de către prof. Gabriel Avram, au făcut parte din delegația României care făcut deplasarea în SUA.

”Suntem foarte mulțumiți! Doar în acest an Ana Rodean a participat la concursuri care au totalizat 150 de kilometri – foarte competitive și în același timp obositoare – și la care a obținut performanțe deosebite. De asemenea, am încredere că Mihaela Acatrinei va obține rezultate foarte bune la următoarele competiții”, a transmis prof. Gabriel Avram.

Ana Rodean și Mihaela Acatrinei vizează participarea la proba de 35 de kilometri marș a Campionatelor Europene de Atletism, ce se vor desfășura în perioada 15-21 august, la Munchen.

CS Unirea Alba Iulia (director Daniela Moșneag) transmite felicitări tuturor sportivilor și antrenorilor!

Despre Redacția ProAlba 37269 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*