La data de 12 septembrie 2024, în jurul orei 17.30, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni au fost sesizați cu privire la faptul că la o locuință din comuna Vidra a avut loc un conflict, iar o persoană a suferit leziuni corporale.
Din primele cercetări efectuate de polițiștii deplasați la fața locului, a rezultat că, pe fondul unor discuții contradictorii, un bărbat de 65 de ani i-ar fi provocat ginerelui său, în vârstă de 41 de ani, leziuni în zona abdomenului și al spatelui, cu un obiect ascuțit. Victima a fost transportată la spital unde i-au fost acordate îngrijiri medicale. Față de agresor, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale.
Fii primul care comentează