INTERVIU| Corneliu Mureșan, director CS Unirea Alba Iulia: În 2021 am obținut, până la această oră, peste 160 de medalii, la competiții naționale, europene și mondiale

Domnule Mureșan, am putea spune că, din punctul de vedere al performanțelor obținute în 2021, CS Unirea a avut un an cel puțin extraordinar?

Pentru CS Unirea Alba Iulia, 2021 a fost anul în care s-au îmbinat perfect gloria cu sacrificiile, dăruirea cu munca, ambiția cu orgoliul. Rezultatele au fost fantastice, atât din punct de vedere cantitativ, al numărului de medalii obținute, cât și din punct de vedere calitativ, ținând cont că ne-am impus la competiții puternice de talie națională și internațională. Am obținut, până la această oră, peste 160 de medalii, la competiții naționale, europene și mondiale. Din păcate, există discrepanțe și disparități în ceea ce privește importanța care se acordă diferitelor tipuri de sporturi. De la finanțare și până la mediatizare. Vă spun cu sinceritate, dar fără lamentare, că suntem de multe ori dezavantajați. Spre exemplu, prin sportivul Andrei Irimie, am obținut medalie de bronz la Campionatul Mondial de Powerlifting – Seniori. Vă întreb pe dvs., cât de apreciată ar fi naționala României la fotbal și câtă importanță i s-ar fi dat acestei performanțe dacă ar fi obținut locul 3 la Mondiale, și ar fi învins, spre exemplu, fără drept de apel, naționala Braziliei?

E foarte important să precizăm că rezultatele sunt cu atât mai meritorii cu cât ați avut un „adversar” și în restricțiile impuse de pandemie.  Sunteți de acord cu asta?

Sunt de acord, dar trebuie să fim onești și să recunoaștem că acest adversar a fost al tuturor, nu doar al sportivilor noștri, ci și al dvs., al copiilor care nu au putut începe școala, al multor oameni, cărora le-a îngustat orizontul, a cadrelor medicale care de multe ori nu au văzut luminița de la capătul tunelului și lista poate continua. Încă de la debutul pandemiei, când multe dintre competiții au fost amânate sau chiar anulate, am spus că, după ce se vor găsi soluțiile reluării lor, se vor evidenția caracterele puternice, cei care știu și pot să se pregătească în liniște deplină, fără aplauze sau sunetul tobelor.

V-aș ruga, pentru cititorii noștri, să ne spuneți care sunt secțiile care compun, în prezent, Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia. Vă rog…

CS Unirea Alba Iulia este o instituție publică subordonată Ministerului Tineretului și Sportului și are 9 ramuri sportive active, după cum urmează: atletism, powerlifting, haltere, orientare, box, judo, culturism, tenis de masă și taekwondo. Cu voia dvs., aș face câteva mențiuni: avem cele mai bună mărșăluitoare din țară și ne impunem, constant și detașat, la probele de 20 de km marș. La powerlifting am reușit, în acest an, să scriem istorie prin numărul record de medalii obținut la campionate naționale și prin reușite de mare însemnătate la campionate europene și mondiale. Avem, de asemenea, cel mai bun orientarist din țară, dar și alți sportivi extrem de valoroși la această disciplină sportivă. La judo avem doi componenți ai lotului național, în vreme ce la haltere și box înregistrăm, în continuare, rezultate onorabile și importante clasări pe podium. Taekwondo este secția cel mai recent înființată, dar la care s-au obținut medalii valoroase pe plan național și internațional. Astfel, transmit felicitări tuturor sportivilor și antrenorilor!

Desigur, rezultatele sunt vizibile și medaliile palpabile. Cum vă descurcați, din punct de vedere managerial, în privința finanțării?

Vă mulțumesc pentru aprecieri! Niciodată, cel puțin în istoria postdecembristă a României, sportul de performanță nu a beneficiat de finanțarea de care a avut nevoie. Pe lângă banii acordați de Ministerul Tineretului și Sportului, pentru a putea satisface necesitățile sportivilor, la Consiliul Județean Alba, în baza unui regulament, am depus un proiect și am accesat finanțare, motiv pentru care doresc să mulțumesc reprezentanților acestei instituții pentru colaborarea corectă pe care am avut-o. Aștept, de asemenea, mai multă implicare în sprijinirea sportivilor albaiulieni de performanță de la Primăria Alba Iulia, instituție de la care am solicitat finanțare, însă necesitățile noastre au fost înțelese doar pe jumătate. Am apreciat, de asemenea, și contribuția mediului privat care a fost dispus să sprijine performanța. Pentru sportivi fiecare ban contează.

Pentru că am vorbit de management, ar fi nepotrivit să nu vorbim și de activitatea dumneavoastră. Cum ați găsit Clubul la preluarea mandatului și ce planuri aveți pentru perioada următoare?

CS Unirea Alba Iulia este de mulți ani clubul sportiv nr. 1 al județului Alba. Am apreciat ca fiind foarte bună activitatea predecesorilor mei și am vrut să duc această muncă, frumoasă, competitivă și antrenantă mai departe, alături de o echipă minunată. Eu spun că am reușit acest lucru, însă sportivii, antrenorii și reprezentanții vechi ai mass-media, cum sunteți și dvs., sunt mai în măsură să facă aprecieri. Schimbările, uneori, se văd mai bine din exterior. Am o relație foarte bună, de colaborare, cu toți foștii directori ai clubului, pe care îi stimez pentru ceea ce au realizat.  Planurile pentru următoarea perioadă sunt legate de sprijinirea sportivilor și îmbunătățirea infrastructurii sportive și a condițiilor de antrenamente. Chiar dacă banii nu au fost niciodată pe măsura necesităților, am putut, de fiecare dată, să punem în prim-planul activităților noastre omul, în speță sportivul, care a simțit, cred și sper, că face parte dintr-o echipă, că nu va rămâne în urmă și nu va fi niciodată singur!

Greșim dacă spunem că, în momentul de față, sportivii de la CS Unirea sunt cei mai buni ambasadori ai sportului din județul Alba?

Sunt, cu siguranță, printre cei mai buni ambasadori ai județului, ținând cont că mai avem sporturi la care obținem performanță. Și mă gândesc acum la volei, șah, în prezent sau fotbal, în trecut. Cel mai important este că am reușit să facem cinste județului Alba. Indiferent unde am fost, am fost primiți bine, ne-am descurcat de multe ori excelent și am plecat mulțumiți și împăcați că am reușit să ne îndeplinim sau depășim misiunea.

Ce ar trebui să știe și cum ar trebui să procedeze cei care doresc să facă sport de performanță sub sigla CS Unirea Alba Iulia?

Ar trebui să știe că sportul de performanță presupune muncă, sacrificii, disciplină, seriozitate, fair-play, toate însoțite de talent. Cei care vor să intre în familia noastră pot să apeleze la unul dintre antrenorii noștri, să acceseze site-ul clubului https://csunirea.club/ (unde pot găsi detalii despre fiecare sport) sau să se prezinte la sediul clubului – Alba Iulia, str. Septimius Severus, nr. 53 pentru a primi toate îndrumările necesare.

Vă las finalul interviului pentru un mesaj pe care-l puteți transmite cui doriți dumneavoastră. Așadar?

Vă mulțumesc că mi-ați acordat ocazia să prezint activitatea CS Unirea Alba Iulia, mulțumesc tuturor reprezentanților mass-media cu care am avut o relație de colaborare foarte bună pe parcursul întregului an, sportivilor, antrenorilor și colegilor pentru munca depusă, colaboratorilor, instituțiilor publice și private care ne-au ajutat, în măsura puterilor, să ducem acest an plini de optimism, cu fruntea sus și capul ridicat, indiferent de provocările pe care le-am întâmpinat. Doresc tuturor multă sănătate și încredere! Și pentru că ne apropiem de Ziua Națională a României, transmit celor care citesc aceste rânduri: ”La mulți ani!”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Despre Redacția ProAlba 30767 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*