
Sâmbătă, 11 mai s-a încheiat la Lancrăm cea de-a XXXIII-a ediție a Festivalului Internațional „Lucian Blaga”. Au fost trei zile pline. Oaspeți de seamă, din țară și din străinătate au fost prezenți la festival. Ne-am bucurat de lansarea unor volume de carte în limba română, antologii de poezie blagiană bilingve română-spaniolă (traduse de Juan Francisco Pena), română-albaneză (traduse de Luan Topciu), română-sârbă (Editura Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina) și română-bulgară (traduse de Ognean Stamboliev). Am asistat la recitaluri de muzică și poezie din creația blagiană. Expoziția de pictură „Lumină și culoare” a doamnei Marieta Constantin a adus în curtea Casei Memoriale „Lucian Blaga” din Lancrăm culorile, frumusețea şi parfumul florilor tuturor anotimpurilor. La Biserica din Lancrăm a fost oficiată de un sobor de preoți, slujba de pomenire pentru Lucian Blaga, fiul albastrului Lancrăm, urmată de depuneri de jerbe la statuia marelui cărturar.
Ca în fiecare an, Festivalul Internațional „Lucian Blaga”, şi-a desemnat câştigătorii.
Juriul acestei ediții a fost format din: Aurel Pantea, redactor şef la Revista „Discobolul” – preşedintele juriului; Ion Mărgineanu, scriitor, secretarul juriului; membri – Ioan Bâscă, consilier cultural la CJ Alba; Mioara Pop – director al Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba; Constantin Șalapi – directorul Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeş şi Rodica Hăprean – Biblioteca Municipală „Lucian Blaga” Sebeş.
S-au acordat mai multe premii, cele mai importante obținându-le personalităţi care, prin întreaga lor activitate au contribuit la promovarea operei blagiene. Câştigătorii Trofeelor „Mirabila sămânţă” ediția a XXXIII-a sunt: Premiul „Alma Mater” – Ion Brad; Premiul pentru exegeză – acad. Alexandru Surdu; Premiul pentru exegeză – acad. Valentin I. Vlad; Premiul „Biblios”: Biblioteca Alba Iulia din Chişinău – 15 ani de activitate și Biblioteca Judeţeană Alba – 70 de ani de lectură publică; Premiul pentru editarea operei blagiene – Editura ALTIP Alba Iulia – dir. Ilie Matieş; Premiul „Ex aequo” – Felicia Colda; Premiul „Lucia Mureşan” – Elena Ivanca – actriţă la Teatrul Naţional din Cluj Napoca; In memoriam: pentru întreaga activitate dedicată Festivalului „Lucian Blaga” – Gheorghe Maniu. Premiul pentru traducerea operei blagiene – Luan Topciu acordat de Fundaţia Culturală „Lucian Blaga” și Ognean Stamboliev acordat de CLUBUL ROTARY din Sebeş.
Premiile acordate la concursul de creaţie literară a Festivalului Internaţional „Lucian Blaga” ediţia a XXXIII-a: MARELE PREMIU al Festivalului Internaţional „Lucian Blaga” acordat de Consiliul Judeţean Alba – NEGRU ALEXANDRA – Suceava; PREMIUL I acordat de Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş – FAUR EMILIA – Petreşti jud. Alba; PREMIUL II acordat de Fundaţia Culturală „Lucian Blaga” Sebeş – FILIMON ADI – sat Roşu, com. Chiajna, jud. Ilfov; PREMIUL III acordat de Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba Iulia – TONU CONSTANTIN – sat Bardar, Raionul Iabloveni, Republica Moldova.
Premiile concursului de arte plastice: Premiul I – MĂRCUŞ ANDREI ALEXANDRU – Bucureşti; Premiul II – AURELIAN ANTAL din Dorohoi, jud. Botoşani.
Au mai fost acordate încă 18 premii ale revistelor şi cotidienelor colaboratoare.
Conform feedback-ului publicațiilor de specialitate și a mass-mediei prezente la acest eveniment marcant în viața culturală a municipiului Sebeș și nu numai, cea de-a XXXIII-a ediție a Festivalului Internațional „Lucian Blaga” a fost una dintre cele mai reușite ediții, remarcându-se îndeosebi prin prezența și valoarea unor mari personalități din cultură și educație, atât din țară cât și din străinătate. Prin organizarea tuturor manifestărilor doar la Casa Memorială din Lancrăm nu s-a dorit „izolarea” ci doar „repunerea în valoare a unui spațiu de sacralitate ce își întinde respirația literară din Lancrăm și Sebeș, până în Alba Iulia, pe Valea Frumoasei, în Apuseni, la Cluj, Lugoj, Brașov, București.
o editie foarte reusita, bine organizata si de prestigiu prin personalitatile care au luat parte, creatori si cercetatori, artisti si public select
felicitari!