Redescoperă România prin ochii liceenilor!

liceeni„Ţara noastră deţine, pe teritoriul ei, o sursă inepuizabilă de frumos, iar prin frumos înţelegem ceea ce ne-a dăruit natura încă de la zămislirea poporului, dincolo de aglomeraţia şi poluarea urbană. Acest ţinut, după îndelungi controverse politice, atât pe plan intern, cât şi extern, ajunge astăzi, în secolul al XXI-lea, să aibă o imagine ştirbită în faţa celorlalte popoare. De ce? Să fie oare vina noastră? Probabil că da…Ar trebui să redescoperim magia plaiurilor româneşti şi să trăim nemijlocit sentimentul de a fi  român! O lumină de raze se încheagă din aburi răspândind miresme calde, iar gâzele cu aripile străvezii fâlfâie prin vântul uşor şi întrerupt. Aici, în România, soarele e mai galben pentru că se mistuie în propria flacără, pentru că se concentrează în bogăţiile unei ţări superbe. Totuși, ceea ce face cu adevărat ca România să fie o ţară minunată este îmbinarea perfectă a unei multitudini de forme de relief în scopul realizării unui tablou cu trăsături pitoreşti. La răsărit, pe când cerul încă tace, abia dezmorțindu-se de ciripitul firav al unei păsărele, ceasul nu stă în loc, iar pictorul creației schimbă pe paleta de culori, norii îmbibați în roșul soarelui cu o mare de cristal. Lumina blândă a dimineții pătrunde până străpunge crengile falnicilor brazi, acoperind pădurea într-o pătură de lumină. Chiar înconjurat de aerul rece și curat, te vei lăsa cuprins de mirosul adânc al ierbii sau de cel al mingilor aurii de fân. Când te uiţi la frumusețea dealurilor, parcă neatinse de lume, descoperi că aceste superbe forme ale pământului prind viață aici. Deschizi ochii și pornești în călătoria vieții tale. Vei fi surprins să afli că nu vei vedea doar cu ochii, ci și cu inima, că vei fi învăluit de un amalgam de culoare și străpuns de cea mai frumoasă îmbinare. Pornim prin România, țara ce îmbină cele mai  frumoase forme, atinge culmi înalte, țara care are pământ scăldat în mare. Înţeleasă ca element sonor, marea reprezintă simbolul vieţii, al prospeţimii şi nemărginitului. Dincolo de graniţele lumii existente, marea holariodezvăluie prelungirile firii umane ce tind spre absolut. Marea Neagră, alături de Delta Dunării, oferă României o bogată reţea hidrografică  atât pe plan material, cât mai ales spiritual. Cele două surse de viaţă inundă permanent sufletul cu bucuria de a trăi pe pământ românesc. Zburând pe aripile vântului, acesta te va duce în regatul impunător al munţilor,  acolo unde natura dezlănţuie în faţa ta adevărate cetăţi de apărare. Şi magicul nu a început încă…Aceşti uriaşi se contopesc şi dau naştere unor lanţuri muntoase în spatele cărora se clădeşte o lume cu propriile reguli. Este un tărâm în care fiecare culme muntoasă comunică cu cealaltă prin aburi, iar fiecare adiere se transformă în voce. Ai vrut vreodată să atingi cerul nu doar plecat pe genunchi în rugăciune? Privește în sus… nu de oriunde, ci învăluit de frumusețe, în munții noștrii, în Carpați. Stând pe creștetul lor, vei găsi împletit cerul cu pământul! Când mă gândesc la România îmi doresc să fiu pictor pentru a putea reda frumuseţile ce mă înconjoară. Dar, după ce mă gândesc mai bine realizez că nici meşteşugul unui pictor, nici taina cât de mare a unui scriitor nu ar putea prezenta România aşa cum este EA, căci ar lipsi din peisaj emoţia şi adierea spaţiului mioritic.”

Descoperă și tu România, pe blogul Holario (www.holario.ro/blog), prin ochii liceenilor care s-au înscris în Concursul de junalism pe licee, citește-le articolele și votează-i pe cei mai buni dându-le șansa de a câștiga un laptop pentru a-și dezvolta harul cu care au fost înzestrați. Sau îndăznește chiar tu să îți faci auzită pasiunea pentru România trimițându-ne poze, impresii sau articole la adresa de email romanania@holario.ro.

Textul de mai sus conține pasaje din articolele trimise pentru concurs de către Drăgan Bettina Noemi, elevă în clasa a XII- a la Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici” din Arad și de Andrada Nechita, elevă in clasa a X-a la Colegiul Național „Roman-Vodă” din Roman, județul Neamț

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*