Precizările IPJ Alba în cazul tragediei de la Petrești. Un bărbat și-a pierdut viața, un altul a fost rănit

La data de 3 iunie 2024, în jurul orei 08,45, un bărbat de 69 de ani, din comuna Șugag, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 C, în direcția Săsciori – Petrești, nu a păstrat o distanță suficientă față de autoturismul din fața sa, care era condus de un tânăr de 28 de ani, din comuna Săsciori, intrând în coliziune cu acesta după care autoturismul s-a răsturnat în afara carosabilului.

În urma accidentului, bărbatul de 69 de ani a suferit leziuni corporale grave, iar un bărbat de 66 de ani, din comuna Șugag, pasager în autoturismul condus de acesta, a decedat la locul producerii accidentului.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*