
Tragedia s-a petrecut în cătunul numit Dos, care aparține de comuna Scărișoara. Aici trăiau Adrian, Maria și cei 7 copii pe care îi aveau în grijă. Pe doi dintre aceștia, cei mai mari, un băiat și o fată, Maria i-a avut cu primul soț. Pe ceilalți 5, toate fete, cu Adrian, cu care nu era căsătorită în acte.
Ultimele nașteri ale Mariei au avut loc acasă. La fel s-a înâmplat și acum câteva zile, când a adus pe lume o fetiță de aproape 4 kilograme. Duminică, starea ei de sănătate s-a agravat iar femeia de 33 de ani și-a pierdut cunoștința. Echipaje ale SMURD și Serviciului de Ambulanță au fost alertate și au pornit către caz. Iată cum s-a derulat intervenția, potrivit informațiilor transmise de către ISU.
“Un echipaj SMURD, din cadrul Stației de pompieri Câmpeni, în cooperare cu o ambulanță SAJ, cu medic, au fost solicitați să intervină, duminică, în localitatea Scărișoara, la un caz medical (o persoană inconștientă). Din cauza drumului greu accesibil și a zonei înzăpezite, au fost suplimentate forțele de intervenție cu un APIC și un UTV (autoșenilată) de la Stația de Pompieri Câmpeni, pentru facilitarea accesului echipajelor medicale la locul solicitării și transportul persoanei la ambulanță, transmite, duminică, puțin înainte de ora 11.00, ISU Alba. Persona a fost preluată de către pompierii militari și predată echipajelor medicale. Este vorba despre o persoană de sex feminin, de aproximativ 33 de ani, care a născut acum trei zile ( a 7-a sarcină). La momentul de față i se acordă îngrijiri medicale de către echipajul SAJ, cu medic. Aceasta este în stare de inconștiență, dar cu funcții vitale. Totodată, a fost preluat de către echipajul SMURD Câmpeni și nou-născutul, în vârstă de 3 zile, în vederea evaluării medicale a acestuia..Femeia a intrat în stop cardio-respirator. Au început manevrele de resuscitare, de către echipajul SAJ. Sugarul va fi transportat la CPU Câmpeni, de către echipajul SMURD. Acesta este conștient, fără probleme medicale. Din nefericire, tânăra nu a răspuns la manevrele de resuscitare, fiind declarat decesul.”

Pro Alba a discutat, luni, cu Alin Purda. E angajat al ISU, trăiește în Câmpeni și a fost implicat în mai multe acțiuni de caritate. La finalul anului trecut, alături de membrii unei asociații, a fost cu daruri pentru Maria, Adrian și copiii pe care aceștia îi creșteau. În materialul video de la finalul acestui articol, se vede că Maria era însărcinată. Sunt, probabil, ultimele imagini cu cei 9, împreună.
“Dumnezeu să te ierte, Maria! Iar copilașilor multă înțelepciune și creștere curate, să poată depăși momentul greu al pierderii unui părinte!”, a scris, pe Facebook, Alin, imediat după moartea femeii. Un alt mesaj, tot pe rețelele sociale, a venit de la Monica. Și ea a fost implicată în ajutorarea acestei familii. „Povestea de azi este una tristă. Pe Maria si Adrian i-am cunoscut in noiembrie 2018. Ne vorbise despre ei, cu multă căldură sufletească, Alin Purda . O familie cu 6 copilași, ultimul abia născut. Povestea nașterii copilașului m-a șocat: in anul 2021, in România europeană, Maria a născut singura, la 6 dimineața, in creierii munților, asistată de propria familie. Câteva ore mai târziu a coborât in vale, in vatra satului pentru îngrijiri. Am aflat și că băiatul cel mare învață bine, copilașii merg la școală si la grădiniță asa cum pot. Era musai să le dăm o mână de ajutor. N-am putut urca la ei din cauza drumului impracticabil, chiar și pentru mașinile de teren cu care pornisem pe coclauri. Așa ca au coborât ei cu căruța trasă de cal, foto mai jos. Maria era zâmbitoare și plină de viață. Vorbea cu bucurie de copilașii ei. Nou născutul era bine și cuminte, cei mai maricei la fel.Februarie 2023: Maria a născut din nou singură, in creierii munților, asistată doar de propria familie. De data aceasta n-a mai putut coborâ. In Apuseni e iarnă grea, drumul este impracticabil. Cu greu au urcat cei de la ISU Câmpeni, duminică, 5 februarie. Au reușit să coboare nou născutul, e bine, a fost transportat la Câmpeni. Dar pentru Maria a fost prea târziu. Cu toate eforturile echipajului, timpul a înghețat pentru ea într-o zi de iarnă grea în munți. Gândul meu se îndreaptă spre cei 7 copilași cu speranța că le va purta cineva de grijă. Cu totul întâmplător, zilele trecute tocmai vorbeam cu Alin despre băiatul cel mare și silitor și ii spuneam că mi-aș dori să își croiască un drum frumos in viață, să fie un model și sprijin pentru frățiorii lui. Deși e doar un copil și el, mă rog să îi Dumnezeu putere și înțelepciune să reușească. Dumnezeu sa te ierte și sa te odihnească în pace Maria!”

Am primit informații potrivit cărora Maria a fost rugată, în mai multe rânduri, de-a lungul timpului, și chiar in s-a oferit sprijinul să meargă la spital, pentru a fi consultată de către un medic. Se pare că, de fiecare dată, ar fi refuzat.
Pro Alba a luat legătura, luni, și cu cei de la Protecția Copilului, pentru a afla care este soarta celor 7 minori. „În urma sesizarii primite din partea primăriei Scărișoara, privind decesul femeii de 33 de ani, în cursul zile de duminică, DGASPC Alba a avut o intervenție, cu sprijinul ISU, Poliției și a reprezentanților administrației locale prin care cei 6 minori au fost preluați în sistemul de protecție a copilului, urmând ca nou-născutul, aflat încă în spitalul din Câmpeni să fie și el preluat în sistem. Imediat după ce medicii ne anunță că este stabilizat.”, a precizat Valentin Frăcea, directorul general al DGASPC Alba.
Precizăm faptul că 4 dintre copii, respectiv cei sub 7 ani, sunt în grija unor asitenți maternali (la fel se va întâmpla și cu nou-născutul). Ceilalți doi copii, care au peste 7 ani, sunt plasați în familia extinsă: unul la o mătușă, altul la o nașă.
4 Trackbacks / Pingbacks