Plânsetul și tăcerea mieilor

petronela rotarAcum câţiva ani, pe vremea când lucram la Pro, cam pe timpul ăsta, m-au trimis la o stână în Covasna, unde un cioban se pregătea să sacrifice mieii pentru Paşte. Am ajuns acolo fără să ştiu ce mă aşteaptă. Deşi am copilărit la ţară, la noi în sat nu erau oi, nu prea văzusem miei şi singurele  masacre din bătătură care îmi ridicau părul pe spate erau cele ale porcului gras din coteţ sau ale găinilor cu gâturi sucite, ale căror corpuri continuau să se zbată multă vreme după ce mama-mare le reteza capul cu toporul pe tăietorul plin de sânge din curtea din spate. Aşadar m-am apropiat de mieii blânzi şi albi, cu ochi şi boturi umede. I-am mângâiat. I-am privit cum sug de la ugerul mamei lor, cum zburdă apoi, sătui, pe iarba grasă. Ciobanul îşi pregătise, în timpul ăsta, cuţitul de înjunghiere. Ce a urmat, m-a luat complet pe nepregătite. Ciobanul a înşfăcat un mieluţ alb şi cârlionţat, i-a apropiat jungherul de gât. Mielul a început să plângă cu glas subţire, de copil. Da, să plângă. Behăitul s-a transformat într-un plâns de bebeluş îngrozit. Era cumplit. Aveam doi copii mici acasă care, atunci când plângeau, când zbierau, o făceau cu acelaşi glas. Stăteam înmărmurită şi ascultam plânsul ăla care sfâşia văzduhul, îmi sfâşia auzul şi inima şi nu puteam face nimic să îl opresc. Imaginaţi-vă asta: o mamă care auzea un copil plângând, ţipând după ajutor cu un glas atât familiar, o mamă care a stat şi s-a uitat înlemnită, fără să poată reacţiona la uciderea unui copil. Ciobanul i-a tăiat beregata, hârşti. Mielul a tăcut. Apoi l-a înşfăcat pe al doilea. Am fugit de acolo, mi-am acoperit urechile cu groază. Nopţi lungi am continuat să aud plânsetul acela de copil în cap, dătător de spaime şi fiori. Le-am spus şefilor mei că ar trebui să îmi plătească terapie.

Pentru fiecare bucăţică de friptură pe care o mîncaţi, mielul ăla a plâns cu glasul copiilor voştri. Mielul ăla a fost şi el copilul cuiva. Fireşte, o oaie e doar o oaie, un animal prost, fără sentimente. Aşa ar gândi poate şi un extraterestru căpcăun despre voi, dacă ar avea chef să vă mănânce copiii, că sunt buni şi aşa e tradiţia lor, să mănânce nişte bebeluşi fragezi la cuptor în ziua în care învie Jedi sau ceva. Cui îi pasă, oamenii sunt fiinţe inferioare, ce dacă le mîncăm copiii? Cică ar fi buni la gust, iar asta scuză totul, nu e aşa, dacă ne place ceva, halim, nu ne uităm la mărunţişuri din astea de etică.

În plus, e aşa de simplu să mâncăm copiii altor specii cînd sunt gata ucişi în galantare. Dar dacă suntem şmecheri, de ce nu îi ucidem noi, cu mâna noastră? Îi desfid pe mâncătorii de miei – nu vorbesc decât despre miei, tac din gură despre restul animalelor, e imposibil să conving un carnivor că nu e moral sau sănătos ce face, dar tare mi-ar plăcea să salvez un mieluţ de Paştele ăsta de la obiceiul ăsta barbar şi păgân –  să îi ucidă singuri. Să le asculte plânsul şi să îi măcelărească. Am zis mereu că aş pune nişte ecrane uriaşe în toate raioanele de măcelărie, pe care să ruleze încontinuu animale chinuite, animale ucise, ca să ştim exact ce facem atunci când cumpărăm hălcile alea de carne, să nu ni se pară că porcul ăla drăguţ care zâmbeşte pe etichetă e fericit că ne umplem noi maţul cu el. Fiindcă leşinăm şi organizăm proteste pentru salvarea câinilor comunitari şi mâţelor vagaboande, dar nu avem nicio apăsare să ucidem miei ca să ne facem drob de Paşte.

Niciodată, nici pe vremea când mâncam carne, nu am mâncat miel. Niciodată. Aşa cum nu am mâncat niciodată căprioară, urs sau alt animal sălbatic. Mi s-a părut o impietate, o intervenţie abuzivă în lanţul trofic, în ecosistem. Cum să smulg o vietate atât de mică, inofensivă şi pură de la sânul mamei ca să îl halesc eu de Paşte? E indigest, oricum, şi miroase rău. De ce să fac asta? Fiindcă aşa e tradiţia, mi s-a spus. Ce tradiţie creştină îmi cere mie să ucid un animal gingaş şi unde îşi are originile tradiţia asta? Suntem evrei sau creştini? Căci sacrificiul mielului de Paşte vine tocmai din Vechiul Testament, din Egipt, când, după ce Dumnezeu trimisese felurite plăgi poporului egiptean fiindcă faraonul refuza să îi elibereze pe evrei ca să poată pleca spre ţara promisă, Canaan, a decis să lovească Egiptul ucigându-le tuturor primul născut. Şi, ca să îi ferească pe iudei de năpastă, le-a poruncit să sacrifice câte un miel cu al cărui sânge să ungă canaturile uşilor, pentru a le poate recunoaşte casele, să le cruţe pruncii.

Citeste mai mult pe acestblogdenervi.ro

Despre Redacția ProAlba 30750 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*