O femeie din Alba a fost bătută și amenințată cu moartea de propriul frate. Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore

La data de 15 august 2023, polițiștii din Sebeș au fost sesizați de către o femeie de 54 de ani, din comuna Săsciori, județul Alba, cu privire la faptul că a fost agresată fizic de către fratele său.

Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că, în timp ce se aflau la locuința mamei lor, din comuna Săsciori, pe fondul unor discuții contradictorii, bărbatul, în vârstă de 48 de ani, ar fi agresat-o pe sora sa și ar fi amenințat-o cu moartea.

În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis față de acesta un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile prin care i-a fost interzis să se apropie de sora sa.

Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare și a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, pentru dispunerea măsurilor legale.

Despre Redacția ProAlba 35877 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*