Accidentul rurier s-a petrecut, sâmbătă seara, pe autostrada A1, pe sensul de mers Sebeș-Orăștie, la kilometrul 317-318. Un BMW condus de un tânăr de 18 ani, din Zlatna, a ieșit în afara părții carosabile după care s-a rostogolit de câteva ori. În urma impactului, șoferul a fost rănit și transportat la spital. Din nefericire, o fată de 15 ani, tot din Zlatna, care era cu el în mașină, nu a scăpat cu zile. La fața locului s-au deplasat echipaje ale SMURD, poliței și Ambulanței. Ancheta va stabili, cu exactitate, cauzele producerii acestei nenorociri. Primele informații conduc înspre ipoteza că accidentul s-a petrecut pe fondul vitezei excesive. Acul de la kilometrajul mașinii s-ar fi oprit la 160 de kilometri pe oră. Șoferul avea permis de conducere de circa o lună. Moartea fetei de 15 ani, care se numea Alexandra Maria Bodea, a stârnit un val de compasiune printre locuitorii Zlatnei.(detalii AICI)

Fii primul care comentează