La data de 20 februarie 2019, în jurul orei 02.10, în timp ce acţionau pe raza municipiului Aiud, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Aiud au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, din Baia Mare, judeţul Maramureş. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul avea permisul de conducere suspendat. Pe numele său, a fost întocmit dosar penal pentru conducere cu permisul suspendat.
La data de 19 februarie 2019, în jurul orei 20.40, polițiștii rutieri din Blaj, în timp ce acţionau pe strada Iuliu Maniu din municipiu, l-au depistat pe un bărbat de 47 de ani, din Blaj, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
La data de 19 februarie 2019, în jurul orei 14.40, poliţiştii din Zlatna, în timp ce acţionau pe raza localităţii Trâmpoiele, l-au depistat pe un bărbat de 51 de ani, din Zlatna, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere fără permis.

Fii primul care comentează