Moment festiv la Colegiul Militar din Alba Iulia. A avut loc deschiderea Olimpiadei sportului liceal, etapa I

Loturile sportive ale celor cinci colegii naționale militare din țară „Mihai Viteazul” Alba Iulia, „Dimitrie Cantemir” Breaza, „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, „Alexandru Ioan Cuza” Constanța și „Tudor Vladimirescu” Craiova  au participat în această dimineață la festivitatea de deschidere a Olimpiadei sportului militar liceal – etapa I. Competiția se desfășoară în perioada 29 martie – 3 aprilie 2024, fiind găzduită de Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia.

Festivitatea s-a desfășurat în prezența domnului colonel Marian Ottu, șeful Biroului Educație Fizică Militară din cadrul Statului Major al Apărării, conducerii colegiului gazdă, arbitrilor competiției, antrenorilor și instructorilor militari.

În cuvântul de bun venit, comandantul Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” , domnul colonel Marcel Domșa a adresat participanților următorul mesaj: „Cel mai important lucru este să avem mereu în minte ceea ce spunea Pierre de Coubertin la inaugurarea Jocurilor Olimpice, „Ai învins continuă, ai pierdut, continuă”. Vor fi învingători, vor fi învinși, dar toți veți avea de învățat. Să rămâneți sănătoși, iar competiția să fie marcată în primul rând de fair-play, pentru că sportul imprimă o disciplină specială. Dacă ne-am ales să fim sportivi, e clar că trebuie să fim și disciplinați. Meritați cu toții toate felicitările pentru faptul că vă pregătiți în timpul vostru liber, vă implicați în această activitate sportivă și vă doriți să performați. Cei mai buni să câștige, tuturor mult succes!”.

***

Olimpiada sportului militar liceal – etapa I va aduna la start aproape 180 de elevi din cele cinci colegii naționale militare din țară, alături de antrenori și instructori militari.

Pe durata competiției vor avea loc întreceri la disciplinele sportive orientare, șah și minifotbal, iar ca probe aplicativ-militare tir și triatlon. După disputarea probelor, clasamentul general pe loturi se va întocmi prin însumarea punctelor obținute la fiecare probă/joc din etapa I și etapa a II-a, au anunțat reprezentanții Colegiului.

Despre Redacția ProAlba 37572 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*