Mai presus decât orice lucru bun pe care-l pot spune sau face, la Bruxelles, pentru România sau Alba, sunt momentele în care România și Alba Iulia devin dovezile incontestable că locul nostru este de mult și de drept în Europa.
În aceste zile, tot acasă, tot alături de albaiulieni, am reușit, din nou, să surprindem și să arătăm că suntem pe harta exemplelor ce defimesc România pozitivă! Colegii mei, demnitari europeni, au văzut că există locuri din România unde dezvoltarea unei comunități se poate face ca la carte. Pentru mine a fost, dacă vreți, încă o zi la birou. Acasă, la Alba Iulia.
Am primit vizita colegilor mei din Parlamentul European, membrii ai Comisiei de Dezvoltare Regională, Dan Motreanu,Corina Cretu, Krysztof Hetman, Andrey Novakov, Daniel Buda într-o misiune ce l-a avut în frunte pe Younous Omarjee, președintele acestui for european.
Le mulțumesc, desigur, pentru prezență. Unii ar spune, poate, că vizita acestei delegații are strictă legătură cu faptul că eu sunt albaiulian. Eu spun că a fost total motivată de felul în care administrația din Alba Iulia a știut cum să folosească banii eurpenilor și ce să facă cu ei. Lucru vizibil și recunoscut, în mod repetat, atât în țară, cât și în străinătate.
Desigur, nu neg faptul că am făcut lobby pentru ai mei, cei de aici, de acasă. Azi, și de câte ori a fost sau va mai fi nevoie. De altfel, am primit această delegație alături de colegii mei primari pentru ca europarlamentarii din această comisie importantă să audă, de la ei, direct, cât de greu și anevoios e drumul spre prosperitate. Că, de multe ori, povestea banilor europeni nu e mereu de succes din cauza multora care iau decizii fără să fi muncit o zi, concret, alături de cei care se străduiesc să găsească o oportunitate în orice cent sau euro puși la bătaie pentru dezvoltare.
Dincolo de momentul, hai sa-i zicem festiv, colegii mei din Parlamentul European au avut ocazia să vadă, la fața locului, munca unei echipe, întinsă pe durata a câțiva ani. Cu idei trasate, inițial, în creion, cu nopți nedormite și, la final, cu satisfacția că lăsăm în urmă ceva bun pentru oraș și oamenii locului.
De aceea zic, la nesfârșit, că echipa de profesioniști face legea. Asta dacă vrei rezultate și înțelegi că dezvoltarea nu se face fluturând vorbe-n vânt.
Alba Iulia de azi, cu toate lucrurile bune pe care le vedem cu toții, e cea imaginată de mine și de colegii mei acum 10-15 ani. Și tot ce-mi doresc e să re dăm mai multe șanse și în viitor. Iar dacă și de mine depinde asta, vă spun clar că sunt gata să-mi suflec mânecile și să facem din orice pare imposibil, posibil!
Le mulțumesc actualului primar, colegilor din Consiliul Județean și tuturor celor care au făcut un efort pentru a fi gazde bune. De asemenea, europarlamentarului Daniel Buda, alături de care am făcut propumerea de a vizita România celorlați colegi. Sunt sigur că, de azi, am mai câștigat niște prieteni.
Mircea Hava, europarlamentar PNL
Membru al EPP
1 Trackback / Pingback