Mihail David, Președintele Partidului PLUS Alba despre Vlad Voiculescu și teama de PLUS

Când Vlad Voiculescu a anunțat că își va retrage candidatura din partea PLUS pentru Primăria Municipiului București am fost foarte dezamăgit pentru că niște înțelegeri făcute pe ascuns de către un grup restrâns de oameni și nu prin votul membrilor sau a cetățenilor au decis cine va urma să candideze pentru funcția de primar a capitalei României.
Ieri când am văzut că Vlad este terfelit prin toată presa, care a ales în mare parte să îi ignore candidatura și pe colegii din PLUS pânâ în acest moment, mi-am dat seama cât de tare se tem celelalte partide de PLUS, cât de tare se tem oamenii politici existenți de colegii mei din PLUS care au ales să intre în viața publică, în politică. Am văzut cum îi apucă groaza că vom avea din nou oameni de bună credințâ după alegerile din acest an, în administrațiile locale, județene și în parlament la fel cum am avut la guvern, atunci când Dacian Cioloș a fost Prim Ministru de la finalul lui 2015 până la începutul lui 2017.
Vreau să le dau o veste foarte proastă celor care astăzi se tem de PLUS și de ce vom realiza în următorii patru ani.
Noi am intrat în PLUS pentru că vrem să schimbăm România în bine și o vom face, indifererent de atacurile pe care le lansează unii sau alții la adresa colegilor noștri, pentru că un lucru este foarte clar, cu susținerea cetățenilor prin vot, vom reuși să schimbăm Alba Iulia, Județul Alba și România și să redăm încrederea cetățenilor în statul român.
Poza este de la Muzeul Principia din anul 2018 în plină campanie Fără penali în funcții publice la Alba Iulia unde am dezbătut cu peste 100 de cetățeni problemele din sistemului de sănătate și am strâns semnături pentru acest proiect de modificare a constituției.

 

 

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*