“Yupiii…bucurie, veselie, voioșie. Sediul nostru a fost „inundat”, astăzi, de bucuria copiilor de la Grădinița „Dumbrava Minunată” din Alba Iulia. Prichindeii au primit sfaturi de igienă și pentru sănătate, iar în final au descoperit activitatea colegilor noștri de la Serviciul de Ambulanță. Au urcat în ambulanțe și s-au jucat „de-a medicii și pacienții”. La finalul vizitei, am făcut un sondaj privind viitoarele meserii pe care vor să le aibă copiii. Astfel, avem 10 ambulanțieri, 14 asistenți medicali, 9 medici și destul de mulți directori ai Crucii Roșii. Oricum, viitorul e pe mâini bune!”, au transmis reprezentanții din Alba ai Crucii Roșii.

Fii primul care comentează